NE ESTE DOR DE „LUCEAFAR”

Eminescu - Luceafar

Ultimu-i drum n-a fost să fie la țărm de mare

– după cum dorea – într-o noapte cu lună plină,

nici la o mănăstire, unde să poată asculta

mult îndrăgita cântare „Lumină lină”.

Drumul zbuciumatei vieți s-a închis

într-un țintirim din țara pe care a iubit-o,

și căreia i-a dedicat frumoasele cuvinte:

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

țara mea de glorii, țara mea de dor?

La trecutu-ți mare, mare viitor”.

A fost o zi a lunii florilor de tei,

anul una mie opt sute optzeci și nouă.

Se spune că cerul plângea.

Părea, că ultimele lui gânduri

rămase acolo ca zălog în dar,

Domnul pe pământ le arunca.

„Nemuritor și rece”, poetul în sicriu zăcea.

Și îngerii-i cântau „dorul” într-un singur glas…

Cu dorul „Luceafărului”

o întreagă națiune a rămas!

 

Din vol. “O mie si una de…poeme”

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.