„Voir pour prévoir, prévoir pour prévenir.”
(A vedea pentru a prevedea, a prevedea pentru a preveni) – Auguste Comte
Conform dicționarului, BĂGAREA DE SEAMĂ este atitudinea omului precaut, prevăzător. Am mai scris despre această atitudine a omului, care s-a dovedit atât de necesară în viață noastră. Întâi trebuie să vezi, să judeci cât poți și apoi să iei măsurile necesare, pentru a prevedea o acțiune posibilă, împotriva ta sau împotriva unui colectiv, a unei țări sau a chiar a mai multor țări. Da! Să vezi, să prevezi și să previi. Cunoscând cauza, caracterul instabil al unui conducător, ne putem aștepta la efecte dezastruoase, ca atare este necesar să fim prevăzători pentru a preveni un dezastru.
Sociologul și filozoful francez Auguste Comte (1798-1857), a fost fondatorul filozofiei pozitivismului, filozofie care nu mai căuta explicarea cauzelor ascunse ale fenomenelor, ci se mulțumea cu studiul datelor experienței, „a vedea pentru a prevedea” fiind scopul științelor pozitive, științe pe care Comte le orânduia astfel: matematica, astronomia, fizica, chimia și biologia socială. Scopul ultim al filozofiei pozitive ar fi cel de natură practică – progresul umanității, evitarea dezastrelor. Progresul, în concepția lui, se poate realiza prin educație și aceasta duce la o reformă sufletească, în sensul spiritului pozitiv dorit. Dar când nu mai este timp pentru educație? Când șeful Bisericii Ortodoxe Ruse ține o slujbă pentru soldați în care le cere să-și apere țara „așa cum numai rușii pot să o facă” (am văzut cum știu s-o facă!), când un preot le spune femeilor să facă mulți copii, pentru că în felul acesta se vor despărți mai ușor de cei care mor în războiul din Ucraina, când un călugăr într-un video îi instruiește pe soldații ruși cum să-și încarce armele, mai este „loc” de educație?
Filozoful punea accent pe sentimentul social – altruism în loc de egoism, pe ordine și progres, progresul urmărind îmbunătățirea continuă a propriei noastre naturi, a diferențierii umanității noastre de simpla animalitate.
Se spune că un conducător trebuie să aibă funcțional cel de al treilea ochi. Nu ar fi chiar o figură de stil! Un poet scrie frumos: „Al treilea ochi ascuns e veșnic deschis. Nu are pleoapa care să-l odihnească sub aripa sa”. Metafizic și ezoteric este conceput ca ochi interior, în anumite tradiții spirituale. Se crede că ar fi poarta care conduce spre ținutul interior al omului, către locurile conștiinței superioare. În spiritualitatea modernă simbolizează starea de iluminare, o semnificație spirituală sau psihologică intens personală. Lui i se atribuie, de către unii, viziunea, clarviziunea, visele, presimțirile etc, iar oamenii care pretind sau dovedesc că au dezvoltat capacitatea de a-și folosi al treilea ochi sunt deseori numiți profeți. Să nu mergem atât de departe, să nu avem pretenția unor oameni capabili de a profeți, dar putem avea pretenția unor oameni cu un intelect superior, care să poată cântări și aprecia deciziile necesare. Poate este necesar în acest moment a urmări schimbările ce se produc, vom simți ce este bine de făcut și atunci ne vom da seama cât poate cântări valoarea acestui ochi.
A prevedea, spune dicționarul, înseamnă a deduce (din fapte care precedă) evoluția evenimentelor viitoare; a avea intuiția celor ce urmează să se întâmple, a presimți, chiar a reflecta asupra unor întâmplări. În activitatea previzională există astăzi metode și tehnici de diferite tipuri, ele fiind un mod de cercetare și
cunoaștere a realității, pentru a anticipa o acțiune viitoare pe baza unor criterii de raționalitate. Aceste metode au fost bine puse la punct, ca atare există un întreg studiu matematic și logic în ceea ce le privește.
Nu intrăm în aceste amănunte, dar este necesar să accentuăm faptul că a te strădui a cunoaște și a ști, pentru a ajunge cu adevărat a cunoaște și a ști, este caracterul principal al științei, al celei mai înalte cunoștințe. Ceea ce poate fi cunoscut în felul cel mai înalt, sunt principiile și cauzele, prin ele și plecând de la ele, ne sunt cunoscute celelalte lucruri, și nu invers. Știința cea mai înaltă și care este superioară oricărei științe subordonate, este aceea care cunoaște în vederea cărui scop trebuie să acționezi, să faci ceva. Și acest scop este binele fiecărei ființe, binele societății în care trăim, binele unei țări, binele întregii omeniri. De la acest principiu este necesar să se pornească.
Teologul și filozoful umanist italian Giordano Bruno (1548-1600), ars pe rug pentru convingerea sa asupra infinității lumii, spunea că „Mizeria, durerea și moartea privesc numai părți ale universului, nu întregul lui”, ca atare, asupra acestor părți trebuie să ne îndreptăm privirea, gândirea, judecata; să ne întrebăm încă odată de ce s-a dorit atacul asupra unei țări suverane? De ce s-a dezlănțuit bestialitatea din om în acest secol al civilizației?
Orice fenomen are o cauză externă. Cauza trebuie bine cunoscută, pentru a nu se comite alte erori. Mulți specialiști au făcut studii privind erorile umane, proveniența și cauzele lor. Cert este faptul că erorile produc atât prejudicii umane cât și costuri economice. Ele pot fi făcute din mai multe cauze, de exemplu poate fi o deviație a comportamentului unui conducător, o deviație intenționată sau neintenționată de la adevăr în folosul minciunii, dar și orgoliul nemăsurat, ca să se ajungă, acum, la obsesia butonului nuclear… Erorile apar numai în acțiunea orientată înspre un scop. Dacă nu există un scop al acțiunii, atunci nu se poate vorbi de criterii de judecare a unei acțiuni ca fiind corectă sau eronată. Problema ar fi dacă se uzează de aceste criterii de judecată și se iau măsuri, sau sunt lăsate la voia întâmplării, fiind greu de judecat sau periculos de intervenit, de acționat. Cert este că cauza erorii există întotdeauna. Și erorile pot forma un lanț. Poate de aceea este bine a vedea din timp, pentru a putea prevedea efectele (lanțul erorilor).
Eroarea este definită de mulți ca fiind o acțiune în afara toleranței, o deviere de la normalitate. Se greșește din rigiditate, din egoism, din vanitate – cred – în cazul actualei greșeli comise de invadatori, Sau, poate, din cauza unei noi ideologii, de către unii bine instrumentate? Eroarea, se mai spune că, poate fi potențial evitată dacă „circumstanțele apariției ei se află sub controlul utilizatorului (autorul erorii)”. Nu a fost și nu este cazul!
Important este ca înainte de a se lua o hotărâre când am sesizat o eroare, să rămânem relativi față de o situație. Și așa s-a întâmplat. Dar, această relativitate are un timp limitat, întrucât amânarea, precum și o hotărâre precipitată, pot duce la alte erori și mai grave și erorile se pot răsfrânge asupra mulțimii.
În lume apar stări noi, apar puncte critice ale istoriei determinate fiecare de către o cauză – după gândirea încă de pe atunci a lui Aristotel, urmând efectul, care trebuie gândit, studiat și urmărit cu interes.
În concluzie, este necesar să fie cunoscute bine cauza și efectele, să se prevadă lanțul efectelor care pot continua și să fie luat în considerație interesul cu caracter uman, logic și rațional.
Amintesc ce spunea teologul și filozoful umanist italian Giordano Bruno (1548-1600): „Omenirea este înconjurată cu ziduri de frică, de aceea este meschină, măruntă și trădătoare”. Se pare că nu mai contează nici rațiunea, nici sentimentul, compasiunea, omenia a plecat, binele este și el alungat. Nu s-a gândit orgoliosul conducător că face un rău care poate aduce unul și mai mare, adică lipsa totală a echilibrului acestei lumi?
Scriitorul, diplomatul, omul politic român Alexandru Paleologu, spunea un lucru inteligent și anume că „Prudența este arta de a controla riscul”.
Potrivit Comisiei Europene, principiul precauției poate fi invocat atunci când „un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare științifică și obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului.
