Binele și răul – volum de proză, publicat 1997, România.

Romanul curge firesc, cu un ritm lent, melancolic, fara constructii complexe, cuprinzand, in cea mai mare parte a lui, gandurile Irinei, analizele ei (caci eroina isi despica atent si, uneori, profund reactiile, gesturile, comportamentul, incercand sa gaseasaca explicatii). Fluxul rememorarii si al analizei sufletesti este intrerupt pe alocuri pentru a se prezenta destine individuale, drame sentimentale juxtapuse, fara intentia inchegarii intr-o constructie arborescenta. Este interesanta portretizarea profesorilor de la facultate, facuta cu finete a observatiei si cu surprinderea nuantelor. De asemeni, remarcabila este redarea vietii combinatului chimic, ca o succesiune de mici spectacole cu personaje vazute nuantat.

 Constantin Buiciuc

 * * *

Romanul poate educa generații întregi de tineri. Fără să fie didactic, romanul are clar o direcție educativă: învață să învingi! Povestea aceasta are ceva din seva dulce a romanelor de dragoste care nu poate fi uitată, semnul cert al valorii sale fiind existența acelui liric al maturității care le înțelege pe toate. Romanul “Binele și răul” reușește o profundă analiză psihologică a femeii intelectuale aflate în lupta cu sine, cu familia și cu societatea. (…) Constituit la persoana întâi, consider că este cea mai bună metodă de a afla ceea ce se întâmplă la nivelul propriei conștiințe, amintindu-ne de noutatea esteticii romanului modern al lui Camil Petrescu, care scria: “Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi“.

 Elena Cruceru

 * * *