Luna înveșmântată în mantia albastră
cu stele presărată, mă privea îndelung.
În lumina strălucitoare a ochiului său
mă scăldam
și-n fața icoanei cu chipul lui Iisus,
mă închinam.
Pentru viața încărcată cu umbre,
iertare ceream,
pentru clipele luminoase ale vieții,
Îi mulțumeam,
pentru pământul – cartea înțelepciunii noastre –
mă rugam,
pentru lumea toată,
ca Domnul liniștea să reverse, să ne ierte rătăcirea,
să nu mai curgă atâtea lacrimi,
să nu pierdem liantul vieții – iubirea.
Sora mică a pământului mă privea îngândurată.
