Mi-e dor de căldura plăcută
a dimineților de toamnă,
mi-e dor de piața orașului cu tarabele pline
de roade bogate, viu colorate,
de galbenul strălucitor al lămâilor
și cel al gutuilor ascuns sub puful maroniu,
de movul până-n spre negru al prunelor,
murelor, afinelor,
de dulceața strugurilor copți – verzi, roșii, negri,
de amarul – dulce-al nucilor verzi;
de florile toamnei zâmbitoare
de explozia culorilor strălucind în soare –
crizantemele albe, mov, cu petale săgetate,
garofițele liliachii, tuberozele parfumate,
trandafirii catifelați,
garoafele roșii mirosind a iubire –,
de răcoarea plăcută a serilor de toamnă,
de arcul lunii crescătoare,
de zborul naiv al gândului printre stele
în nopțile reci, fermecătoare;
de fiorii trupului, de melancoliile sufletului,
de acel spațiu… mi-e dor!
Prea-naltă-i bolta cerului,
prea lung drumul întoarcerii!
Viața are drumul ei drept, predestinat
și o seamă de cărări capricios alese.
