ARMONIA ȘI STRIDENȚA ACESTEI LUMI

„Atâta timp cât pe pământ va exista un om care să cânte, putem încă spera.” – Gabriel Celaya

Armonia ne învăța să fim mai buni, mai liniștiți, să conviețuim în mod pașnic cu semenii noștri; ea este cea căreia, în zilele noastre, îi întoarcem spatele. Nu mai credem în buna înțelegere, în Dumnezeu, cinste și dreptate. Bucuria pe care o aveam deseori izvora din inimi, și ne preocupam de munca, meseria sau de profesia noastră, cu un avânt care ne făcea viața mai frumoasă.

   Chirurgul și biologul francez, laureat al Premiului Nobel în 1912, absolvent al cursurilor de literatură franceză și Medicină, Alexis Carrel spunea într-o carte a sa: Frumuseţea e un izvor nesecat de bucurie. Ea iese din mâinile care modelează, care cioplesc marmura, care spintecă şi repară carnea omenească. O putem găsi în arta sângeroasă a marilor chirurgi ca şi în aceea a pictorilor, a muzicienilor, a poeţilor. Şi încă şi mai puternică frumuseţea se află în inexprimabila armonie a creierului uman, în sufletul omului care se sacrifică neştiut de nimeni pentru mântuirea celorlalţi. În oricare din formele ei, ea rămâne oaspetele necunoscut al substanţei cerebrale creatoare a înfăţişării universului”.

   Doream să fim uniți, adoram colectivitatea, aveam sentimentul de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, dădeam dovadă de omenie în acțiunile noastre; eram mai echilibrați, păstram măsura acțiunilor noastre, eram mai înțelepți, cu alte cuvinte. Nu toți și nu oriunde, dar în mare măsură în multe locuri. Cineva spunea despre înțelepciune că este o stare de armonie, echilibru, măsură, că numai armonia ne poate aduce fericirea.

   Iată că armonia mult visată a putut fi spulberată într-o clipă, și am intrat într-o stare opusă ei, o stare disonantă, o stare neplăcută față de ceea ce se întâmplă undeva în lumea noastră. A dispărut acel firesc al acestei lumi, ceva care tulbură puternic simțurile noastre.

   În politică, de exemplu, unele dezbateri sau unele dialoguri au devenit urâte, acide, stridente, pe care presa nu le iartă, ci le dă în vileag, pentru a ne face să gândim, să cântărim și să luăm atitudine față de ele. Cum? Răspunzând minciunilor și acțiunilor barbare prin diferite metode, pentru a evita pe cât posibil violența. Fiindcă se minte de frică, se minte de obicei, se minte pentru a deruta adversarul și astfel se ajunge la violență. Mass-media de stat rusă și oficialii ruși au relatat tot timpul o realitate falsă, cum că ucrainenii, și nu ei – rușii – , comit crime de război oribile împotriva civililor; că Ucraina este condusă de neonazişti, că masacrul de la Bucha a fost înscenat, pe când crimele împotriva civililor ucranieni realizate de soldaţii ruşi au fost greu de imaginat cum de au putut avea loc în secolul în care trăim. Și mai nou – crucişătorul Moskva, care a fost lovit de armata ucraineană şi s-a scufundat ulterior, că ar fi fost scufundat din cauza unei explozii în interiorul vasului. Ne putem întreba despre utilitatea acestei minciuni, dacă a fost pentru a evita umilirea în fața eșecului, sau a ascunde altceva?

   Stridența, emfaza și orgoliul îi caracterizează pe unii conducători. Să minți pentru că în mintea ta a încolțit un plan de preamărire, să-l ascunzi și să-l dezvălui doar când te simți amenințat și să-l mai numești și „nobil”, este culmea ipocriziei, falsității și vicleniei. A spune că este o acțiune nobilă este și o dovadă de cinism.

   Sunt trăiri lăuntrice ascunse care se devoalează la un moment dat prin acțiuni, și nu mai este nevoie să auzim foarte multe cuvinte pentru a înțelege gândul, planul acelor acțiuni de o extremă violență pe care nu ni le-am putut imagina că se pot produce în secolul XXI-lea, imagini pe care le putem vedea zilnic de la începutut invaziei din luna februarie a acestui an 2022, pe ecranele televizoarelor, datorită unor fotoreporteri curajoși și doritori de a ne arăra adevărul.

   Intențiile și măsurile luate de un conducător au dus la această rupere de armonie și nașterea stridenței. Sunt mărturii, nu mai era nevoie de justificări mincinoase pentru a-și pune în practică planul criminal și a-l mai numi – „nobil”.

   Sunt nobili cu adevărat doar oamenii buni și cinstiți. Și nu putem să numim comanda acțiunii barbare decât ca o falsă măreție a unui om bolnav de obsesii, pus pe distrugerea frumuseții acestei lumi create de Dumnezeu și îmbogățite de oamenii trecători ai acestei lumi. Iar îndurarea și apărarea cu demnitate și iubire de țară a tuturor acestor crime de către ucraineni, poate fi numită „adevărata emblemă a curajului și a nobleții”. În cât timp, oare, se va putea reconstrui tot ce se distruge acum? -Într-o viață de om! Dar viețile oamenilor acestor locuri cine le va putea înapoia? Noblețea nu injosește niciodata demnitatea celorlalti, nobleții îi sunt străine „viclenia, fațărnicia, și lașitatea”, spunea Sfantul Luca al Crimeei, într-o predică a sa.

   Suntem în Duminica Floriilor, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, când toţi creştinii din lume retrăiesc Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului. În Ucraina, în loc de flori se trimit gloanțe… Întrăm apoi în Săptămâna Patimilor și vom sărbători Paștele, Învierea Domnului. Iar în Ucraina armata rusă luptă cu disperare pentru a distruge oamenii și locurile vecinilor săi; vrând să slăbească încrederea populației se dedau la crime abominabile. Este cu adevărat o orbire sufletească. Sunt dominați de sentimentul superiorității, vor ca ucrainenii să-și piardă identitatea ucraineană și să devină parte a Rusiei, dar se izbesc de rezistență; filonul lor patriotic este greu de învins, fiindcă, am mai spus-o cândva, este un popor dârz. Rușii nu se vor retrage, din cauza orgoliului, demenței în care au intrat (se spune în popor că sunt stăpâniți de diavol), nu mai în cazul în care vor fi total învinși. Elanul apărării și patriotismul ucrainenilor este de admirat, dar depinde de cantitatea și calitatea armamentului primit, cu care să se poată apăra.

   Emoția provocată de știrile și imaginile filmate, pe de o parte cruzimea atacatorilor, invadatorilor, pe de altă parte puterea de a rezista a celor invadați, victimile – morți și răniți, femei violate, copii uciși – nu ne pot lăsa indiferenți, din spirit de umanitate. Toți dorim să se termine aceste orori, s-a născut o solidaritate a multor țări, exceptând pe trădătorii duplicitari. Opinia publică nu va accepta să nu fie pedepsiți cei care au provocat și efectuat aceste crime și va dori să se restabilească armonia lumii. Greu, dar nu și imposibil, luând în calcul viitorul.

   De curând am publicat un mic volum de poezii (din neglijența mea unele poezii s-au repetat), care se încheie cu versurile: Să ne rugăm pentru iertarea greșelilor noastre, / căci dacă nu ne vom ruga, / într-o zi tot ce am clădit, se va dărâma, / întunericul ne va acoperi cu mantia sa. / Pentru armonia și echilibrul acestei vieți, / Pentru Pace ne vom ruga, Doamne, / ne vom ruga!

Rate this post

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.