SUFLETUL TOAMNEI

Toamna

Pasărea universului trece

bătând din aripile ei necuprinse,

fluierând, venirea toamnei atenționând.

Copacii dorind odihna,

cămările, cuinile  închid.

Natura toată își ridează fața.

Smerite, crengile în rugăciune se-apleacă,

ușor psalmodiind.

Frunza-și schimbă culoarea,

se – aruncă din copaci parașutând,

cade pe pământ strigând:

„Nimic nu mai sunt!”

Vântul o-aleargă, eu o strig:

„Frunză nebună unde vrei s-ajungi?”

Și frunza se rotește, grațios se rostogolește

într-un dans al asfințitului,

pregătind întâlnirea cu zeul Pământului.

 

Și cum să nu iubești sufletul toamnei?

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.