MUNCA ESTE LEGEA LUMII MODERNE…

Capsunarii

Munca  este definită ca o activitate fizică sau intelectuală, făcută pentru a crea bunuri materiale și spirituale. Exersată din copilărie și mai departe pentru formarea personalității și a identității adultului, ea ocupă locul cel mai important în viața omului. Munca este o condiție a existenței, dar și o dovadă a sănătății noastre fizice și sufletești.  Rostim rugăciuni pentru sănătate, ne dorim sănătate pentru a putea munci. Omul harnic este pregătit în orice moment pentru muncă. Astfel el ajunge să fie mulțumit și să se bucure de ceea ce a realizat, iar momentul cel mai fericit este tocmai cel al muncii împlinite. „Plăcerea serviciului aduce perfecțiune muncii”, spunea Aristotel, după cum, invers, perfecțiunea muncii aduce mulțumire și plăcere.

Chiar dacă munca pretinde efort, ea nu constituie o povară a vieții, fiindcă ea angajează omul spre un scop creator, care pe măsură ce este împlinit, aduce satisfacția materială dar și pe cea sufletească. Fiind condiția esențială a vieții, munca este sfântă ca viața însăși, fiindcă ambele au origine divină, iar Dumnezeu binecuvântează totdeauna munca cinstită. Ea trebuie pornită cu entuziasm, făcută cu plăcere, nu în zadar Confucius medita: „Dacă îți place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă”, a se înțelege – trudă. Sau, în exprimarea Academicianului Grigore C. Moisil: „Munca este o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place”.         

Efortul fizic sau intelectual făcut în vederea atingerii unui scop este virtutea ce dă sens și bucurie vieții, pe când lenea este o patimă ce degradează sufletul, considerată a fi un simptom al patologiei psihice și spirituale. Munca însă trebuie făcută cu cap, adică fără a ajunge la surmenaj, la robotizare; să fie aleasă conform aptitudinilor fiecăruia, să nu ocupe prea mult timp pentru a nu deveni „din subiect obiect”, adică o rutină obositoare; după cum spunea filozoful și scriitorul Emil Cioran; să nu ajungi la sfârșitul ei obosit în așa hal încât să nu dorești altceva decât să dormi; să existe și un timp liber pentru a ne pune întrebări, a gândi, a contempla ceva, a iubi sau a ne îndeletnici cu de-ale artei, a avea timp și pentru prieteni. Înțeleptul Aristotel spunea: „Muncim ca să ne câștigam timpul nostru liber”.

Emil Cioran, căruia nu toți îi înțeleg sau îi acceptă integrala analizei sufletești, era conștient de necesitatea unei părți a timpului atribuit ție însuți și exprima părerea sa: „Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educaţia lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de realizarea unei prezenţe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează.” A se înțelege că munca adevărată ar necesita nu numai munca „exterioară” ci și cea din interiorul ființei noastre.

Munca nu trebuie să fie monotonă și pentru aceasta trebuie făcută cu capul și cu inima, deopotrivă. Un exemplu edificator a dat cineva cu deținuții din romanul lui F.M. Dostoievski – Amintiri din cartea morților – care își ispășeau pedeapsa, mutând stereotip, fără nici un rost, nisipul dintr-o parte în alta… Monotonia, constând în executarea unui gest inutil, repetitiv, fără plăcere, poate ucide ființa. Un romancier american spunea: „Feriți-vă de monotonie, este mama tuturor păcatelor mortale”.

Cioran mai afirma – și pe unii i-a speriat formularea – că „Munca este un blestem”. Cu adevărat, munca este blestemul divinității, fiindcă omul ar fi putut trăi și altfel, fără efortul de a-și produce cele necesare; Dumnezeu ar fi putut face ca omul să se hrănească fără să muncească, însă a considerat că nu i-ar fi folosit o astfel de viață. Dumnezeu, cu judecata Sa, a lăsat ca bucuria să vină în urma ostenelii. Canonul primit de Adam de la Dumnezeu, atunci când a căzut în păcat a fost: „Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale” (cf. Facerea 3,17).

Înțeleptul Solomon spune că „cea mai scumpă comoară pentru un om este munca” (cf. Pilde 12, 27), iar hărnicia este socotită o virtute, fiindcă odată pus în această stare, omul trebuie să se ostenească muncind, fără a ajunge la surmenaj. Munca făcută rațional și cu tragere de inimă nu îmbolnăvește niciodată, ci din contră, mișcare fiind, ea contribuie la sănătatea noastră.

Unii oamenii însă, greșesc neglijând odihna.  În Facerea lumii se spune: „…Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială”(Fac. 2, 1-3). Alții se zăpăcesc, mintea li se împrăștie, o iau razna cum se spune, încercând să facă mai multe lucruri deodată, când normal ar fi să termini lucrul început, astfel mintea se curăță, se odihnește și omul poate începe altceva.

Există și aspectul tragic al zilelor noastre. Din cauza lipsei de ocupație, adică în lipsa muncii, mulți ajung să se îmbolnăvească, depresia fiind una dintre bolile des semnalate. Este situația actuală a tinerilor care nu au locuri de muncă. Despre „o generație pierdută, lipsită de perspective” vorbește un jurnalist, și înclin să-i dau dreptate. La ce mai folosesc diplomele de studii superioare când nu te poți folosi de ele?

Mihai Eminescu, la vremea sa, scria: „Munca este legea lumii moderne… temeiul unui stat e munca… bogăția unui popor nu stă în bani, ci iarăși în muncă….Fiecare, și mare și mic, datorește un echivalent de muncă societății în care trăiește.” Da, munca a fost și rămâne legea lumii, numai că astăzi ai o diplomă, ai mintea, sufletul și trupul pregătit pentru muncă, pentru această datorie, dar buzunarele celor care ar trebui să o primească sunt cusute. Trăim într-o societate care ne îndeamnă să consumăm permanent, consumul este evaluat în bani, banii se obțin prin muncă, munca ne hrănește, munca ne îmbogățește, munca ne fericește, ca atare societatea datorează omului posibilitatea de a munci. Dar, nici studiile superioare, nici supercalificarea nu le oferă tinerilor această posibilitate, nu ajută la reducerea șomajului. Unii tineri se angajează pe posturi care nu corespund studiilor făcute, calificării lor, alții nu găsesc nici astfel de posturi. Cuvântul „Job” s-a internaționalizat, a ajuns un cuvânt prețios și este rostit ca o rugăciune de către tinerii veșnic în căutarea lui.

Poate ar fi momentul unei reevaluări serioase și grabnice a situației și găsirea tot atât de grabnică a soluției? Societatea modernă a suferit o mare schimbare și este necesară găsirea soluțiilor, cu scopul ajungerii la un viitor umanizat și a nu lăsa ca timpul să sacrifice generații întregi. Sărăcia, dar și lăcomia creează pauze, pauzele duc la degradarea societății. Poate oamenii adunați pe specialități vor putea gândi și găsi soluții, dacă elitele politice ale lumii nu o pot face?

Viața tinerilor este prea prețioasă pentru a se permite cuiva a o neferici. Timpul este dăruit fiecăruia de Dumnezeu și timpul risipit în zadar nu poate fi răscumpărat niciodată. Iată de ce mă trec fiorii gândind la această „generația pierdută”. Și cred că ea va fi cu adevărat pierdută, în cazul în care nu se va găsi o soluție salvatoare și aceasta cât de curând posibil.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.