FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA ȘI POLITICA (13) – Galileo Galilei

„Când toate simțurile ne trădează, rațiunea trebuie să-și facă simțită prezența.”

 Galileo Galilei

   Galileo Galilei a fost unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai lumii, fizician,matematician, astronom și filozof italian, care a jucat un rol important în Revoluția Științifică și care, prin descoperirile sale cu privire la spațiul cosmic, a schimbat percepția despre locul planetei Pământ în univers. A fost un veșnic mișcător, în dorința dobândirii de cunoștințe noi, pe care să împărtășească lumii, în spiritul dreptății și al binelui.
Până în secolul al XVI-lea percepția universală era că Pământul este în centrul universului și că soarele se rotește în jurul său, la fel ca și celelalte planete descoperite până atunci. Această concepție făcea parte din doctrina oficială a Bisericii Catolice. Galileo Galilei a privit însă, cu alți ochi cerul. De fapt a fost nevoie de câțiva oameni de știință care și-au riscat libertatea și viața pentru a demonstra că Pământul nu este altceva decât una dintre planetele care se rotește în jurul soarelui.
Cu ajutorul lunetei construite de el, Galilei a găsit dovezi care contraziceau învățăturile științifice larg răspândite la acea vreme. De exemplu, când a observat niște pete ce păreau să se miște pe suprafața Soarelui, el a înțeles că Soarele se rotește în jurul unei axe.
Acum, cercetătorii NASA susțin că Soarele este o minge de gaz/plasmă, că el nu se rotește în mod rigid, cum se întâmplă în cazul planetelor și sateliților. Soarele este împărţit în mai multe zone şi straturi, fiecare dintre regiuni deplasându-se cu viteze diferite. În medie, astrul solar se roteşte în jurul propriei axe o dată la fiecare 27 de zile. Cu toate acestea, zona corespunzătoare Ecuatorului se învârte cel mai rapid: durata completă de rotaţie este de aproximativ 24 de zile. Pe de altă parte, durata de rotaţie a polilor poate depăşi 30 de zile. Straturile interioare ale Soarelui se învârt mai repede decât cele exterioare, mai spun astronomii americani.
Astronomul polonez Nicolaus Copernic elaborase o teorie potrivit căreia Pământul se învârtea în jurul Soarelui. Galilei a studiat lucrările lui Copernic privind mișcările corpurilor cerești și a strâns dovezi ce veneau în sprijinul acestei teorii. La început, Galilei a ezitat să-și facă publice unele observații, de teama de a nu fi ridiculizat și disprețuit. Nereușind totuși să-și stăpânească entuziasmul pentru descoperirile făcute cu ajutorul lunetei, în cele din urmă le-a făcut publice. Deși aceste observații au contribuit mult la îmbogățirea cunoștințelor despre Univers, pe Galilei l-au adus în conflict direct cu Biserica Catolică, iar unii oameni de știință au considerat argumentele sale ofensatoare.
Galileo Galilei (1564– 1642) s-a născut la Pisa (pe atunci parte a Ducatului Florenței), din actuala Italie, fiind primul dintre cei șase copii ai lui Vincenzo Galilei, celebru cântăreț din lăută și muzician teoretician, și ai soției sale, Giulia Ammannati. La 8 ani, familia s-a mutat la Florența, iar el a mai rămas doi ani la Pisa. Apoi, educația sa a continuat la o Mănăstire situată la 35 km de Florența. Deși a luat în serios posibilitatea de a deveni preot, la vârsta de 17 ani s-a înscris la Universitatea din Pisa pentru a studia medicina, la îndemnurile tatălui său. Nu-i place anatomia și părăsește medicina. Devine pasionat de matematică, de experiențele din domeniul fizicii. Din anul 1589 a devenit profesor la Florența, apoi, în 1592 la Padova unde a predat geometrie, mecanică și astronomie până în 1610. Îl preocupă invențiile. În această perioadă, Galileo a făcut descoperiri semnificative atât în domeniile științei pure (astronomie, cinematica mișcării) cât și în cele ale științei aplicate (rezistența materialelor, îmbunătățiri aduse telescopului). Printre interesele sale multiple s-au numărat studiul astrologei, care, în practica disciplinară pre-modernă era văzută ca fiind corelată cu matematica și astronomia.
Galileo a avut trei copii nelegitimi, două fiice și un fiu. Din cauza nașterii nelegitime, tatăl lor a considerat că cele două fete nu pot fi măritate, singura lor alternativă demnă fiind viața religioasă. Ambele au fost trimise la mănăstire, unde și-au petrecut toată viața. Fiul a fost recunoscut ca legitim și s-a însurat.
Prin cercetările sale, Galileo a devenit primul om de știință modern. Cat despre invențiile sale, lângă locuința din Padova avea un spațiu, pe care l-a dotat singur cu instrumente științifice: rigla de calcul, compasul geometric sau celebra sa luneta (de fapt, un telescop primitiv).
Deci, marele fizician și astronom italian din epoca Renașterii este unul dintre întemeietorii mecanicii ca știință. El a descoperit „legea inerției”, „legea căderii corpurilor”, „legea compunerii mișcării”. Ca astronom a descoperit, cu ajutorul lunetei sale, munții de pe Lună, natura stelară a Căii Laptelui, patru sateliți ai planetei Jupiter, petele din Soare și rotația acestuia în jurul axei sale, fazele planetei Venus. La bătrânețe a descoperit mișcarea Lunii în zig-zag.
A construit luneta, însă a recunoscut că „un anume flămând a construit o lunetă, înaintea mea”. Era vorba de olandezul Hans Lippershey, producător de ochelari, care a creat prima lunetă în 1608. Dar, Galilei a perfecționat luneta, cu care a descoperit întâii munți de pe Lună. Luneta lui mărea obiectele de 30 de ori și era formată dintr-o lentilă convergentă (obiectivul) și una divergentă (ocularul), care sunt astfel dispuse încât focarul al doilea al obiectivului coincide cu primul focar al ocularului.
Până în 1610, el a făcut numeroase descoperiri în matematică și fizică, inclusiv elemente care astăzi par banale precum parabola, dar și diverse ecuații, prin care a demonstrat că legile naturii sunt matematice.
În anul 1612, Galileo Galilei observa un fenomen neobișnuit, și anume că, petele de pe suprafața Soarelui își modificau pozițiile de-a lungul timpului. Astfel, era demonstrat pentru prima dată faptul că astrul solar se rotește. Petele solare apar în momentul în care plasma din compoziția Soarelui interacționează cu câmpul magnetic al acestuia. În urma acestui proces pot rezulta explozii solare. Matematicianul, astronomul Johannes Kepler (1571-1630) observase una în 1607, dar a confundat-o cu trecerea planetei Mercur. El a reinterpretat observarea unei pete solare din vremea lui Carol cel Mare, care fusese greșit atribuită și ea unei treceri a lui Mercur. Însăși existența petelor solare prezenta o altă dificultate în ce privește neschimbata perfecțiune a cerurilor postulată de fizica celestă aristoteliană, dar trecerile periodice confirmau și ele predicțiile făcute de Kepler în 1609, și anume că Soarele se rotește. Preluând ideea lui Copernic cum că soarele și nu pământul se află în centrul universului, Galilei a devenit primul om de știință cunoscut care a susținut public descoperirea lui Copernic.
În 1616, cardinalul Bellarmine, teolog de seamă al vremii, l-a informat pe Galilei cu privire la un nou decret catolic emis împotriva teoriilor lui Copernic și i-a poruncit lui Galilei să se supună decretului. În consecință, în anii ce au urmat, Galilei nu a mai susținut în public faptul că Pământul se rotește în jurul Soarelui.
În 1623, Urban al VIII-lea, prieten cu Galilei, a preluat autoritatea papală. Drept urmare, în 1624, Galilei l-a rugat pe papă să anuleze decretul emis în 1616. În schimb, Urban i-a cerut lui Galilei să explice teoriile contradictorii ale lui Copernic și ale lui Aristotel în așa fel încât să nu-l favorizeze pe niciunul. Galilei a scris apoi o carte intitulată „Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii”, în care nu a ținut cont de cerințele Papei. Cartea pleda, de fapt, în favoarea tezelor lui Copernic. Acuzat de erezie și amenințat cu tortura, Galilei a fost silit să nege învățăturile lui Copernic. În 1633, Inchiziția (autoritatea Bisericii Catolice) a interzis cartea, iar Galileo Galilei a fost chemat la Roma, întemnițat și torturat. A fost trimis în fața tribunalului. După aflarea sentinței, Galileo ar fi murmurat: Eppur, si muove” (Și totuși, se mișcă!).
Galileo a fost găsit „vehement suspect de erezie”, pentru a fi susținut opinia că Soarele stă în centrul universului și că Pământul nu se află în centru și se mișcă, părere contrară Sfintei Scripturi. I s-a cerut să „abjure, blesteme și să deteste” aceste opinii. După multe umilințe a fost silit să-și retragă ideile despre sistemul solar, pentru a-și salva viața. Bătrân, bolnav, torturat, avea șansa de a sfârși precum toți ereticii pe care severa Inchiziție îi trimitea repede pe rug, pentru a fi arși de vii. Se spune chiar că Galilei era speriat de soarta lui Giordano Bruno, ars pe rug pentru erezie. Condamnarea sa a fost arest permanent la domiciliu, interzicerea scrierilor, pentru a nu face din el un martir. În 1642 după eliberare a orbit din cauza cataractei, și s-a stins din viață în casa sa de lângă Florența.
Veacuri la rând, unele dintre lucrările lui Galilei s-au aflat pe lista cărților interzise. În 1979 însă, Biserica a reevaluat acțiunile întreprinse de Inchiziția Romano-catolică cu 300 de ani în urmă, iar, în 1992, papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut că Biserica Catolică l-a condamnat pe Galilei pe nedrept. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne”.
   Galileo a apărat heliocentrismul, și a susținut că nu este contrar pasajelor din Scriptură, adoptând poziția lui Augustin asupra Scripturii, cum că, nu trebuie luat fiecare pasaj literal, mai ales când respectiva scriptură este o carte de poezii și cântece, și nu o carte de instrucțiuni asupra istoriei. Adică, cei care au scris Scriptura au făcut-o din perspectiva lumii terestre, și din acel punct de vedere Soarele răsare și apune.
Doar poeții își mai pot imagina acest curs al soarelui, precum poetul român Ion Minulescu (1881-1944) care a scris minunata Romanță a soarelui: „Răsar, / Mă-nalț, / Cobor / Și-apoi dispar, / Și-apusul meu e totuși răsărit… / Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar –  / Portret unic și veșnic, expus în infinit.”
   Primele lucrări ale lui Galileo descriu instrumente științifice și printre ele se numără tratatul din 1586 intitulat „Mica balanță” care descrie o balanță precisă pentru cântărit obiecte în aer sau în apă și, manualul tipărit în 1606 „Despre funcționarea unei busole militare și geometrice”.
Primele sale lucrări în domeniul dinamicii, știința mișcării și mecanică au fost: „Despre mișcare” publicată în 1590 la Pisa și „Mecanicile”) publicată la Padova în preajma lui 1600. Prima s-a bazat pe dinamica fluidelor aristotelian-arhimedeană și susținea că viteza căderii gravitaționale într-un mediu fluid este proporțională cu excesul de greutate specifică a corpului peste cea a mediului, pe când în vid corpurile cad cu viteze proporționale cu greutățile lor specifice. „Mesagerul înstelat” din 1610 a fost primul tratat științific publicat realizat pe baza unor observații efectuate prin telescop. În el, Galileo a arătat următoarele descoperiri: lunile galileene; încrețirea suprafeței Lunii; existența unui mare număr de stele invizibile cu ochiul liber, mai ales a celor responsabile pentru felul cum apare Calea Lactee; diferențele dintre aparența planetelor și cea a stelelor fixe—ultimele apar ca discuri mici, iar ultimele apar ca puncte de lumină nemărite.
Galileo a publicat o descriere a petelor solare în 1613 sub titlul „Scrisori despre petele solare” în care a sugerat că Soarele și cerurile sunt coruptibile. Aceste scrisori au relatat și observațiile sale telescopice din 1610 despre fazele lui Venus, și descoperirea ciudatelor „alungiri” ale lui Saturn și a și mai ciudatei lor dispariții. În 1615 Galileo a pregătit un manuscris intitulat „Scrisoare Marii Ducese Christina” care nu a fost tipărit decât după 1636. Această scrisoare era o versiune revizuită a Scrisorii către Castelli, care a fost denunțată de Inchiziție pentru că susținea teoria lui Copernic  ca adevărată cu Scriptura. În 1616, după ordinul Inchiziției de a nu mai susține sau apăra poziția copernicană, Galileo a scris „Discurs despre fluxul și refluxul mării” pe baza unui model copernican al Pământului, sub forma unei scrisori personale adresate Cardinalului Orsini. În 1619, Mario Guiducci, un elev al lui Galileo, a publicat un curs scris de Galileo sub titlul „Discurs despre comete”, în care contrazicea interpretarea iezuită a cometelor. În 1623, Galileo a publicat „Il Saggiatore”(Testament), în care a atacat teoriile bazate pe autoritatea lui Aristotel și a promovat experimentul și formularea matematică a ideilor științifice. Cartea a avut mare succes și a găsit suport la nivel înalt în rândurile Bisericii Catolice. În urma succesului acestei cărți, Galileo a publicat „Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii” în 1632. Deși a avut grijă să respecte instrucțiunile din 1616 ale Inchiziției, argumentele din carte în favoarea unei teorii copernicane și a unui model ne-geocentric al sistemului solar au dus la judecarea lui Galileo și la interdicția publicării lucrărilor sale. În ciuda interdicției, Galileo și-a publicat „Discursurile și demonstrațiile matematice legate de două noi științe în 1638 în Olanda, în afara jurisdicției Inchiziției.
Galileo a fost primul om de știință care a demonstrat că timpul este un parametru-cheie în legile mișcării. Legenda spune că, în timpul unei slujbe religioase, Galilei se juca pendulând un felinar si astfel a descoperit principiul ceasului cu pendul, în iunie 1637.
În volumul intitulat „Filozofie, Crestomație, Bibliografie editat de Academia română, în 1989, este dat un fragment dintr-o lucrare a lui Galilei: „Cu cât cineva țintește la țeluri mai înalte, cu atât se ridică mai sus; iar a privi în marea carte a naturii, care alcătuiește obiectul propriu zis al filozofiei, înseamnă tocmai a te ridica cu ochii și cu gândul. (…) Dintre tot ce poate fi cunoscut în mod natural constituția universului se cade a fi socotită, după părerea mea, ca ocupând primul loc, căci, depășind pe toate celelalte prin generalitatea conținutului, ca lege și sprijin a tot ce există, trebuie să le depășească și prin importanță.
   Filozoful Petre Țuțea scrie în „Tratatul de antropologie creștină” despre perioada secolului XV, exprimând părerea că nimic nu putea nimici fala Italiei. Nici măcar călugărul dominican, predicator, critic și reformator al moravurilor religioase și sociale catolice, Savonarola (1452-1498), care stârnise o veritabilă confuzie până și în mințile cele mai luminate.
Thomas Mann scrie într-una din cărțile sale: „Sfiala mea, o sfială adâncă, mistică, impunându-mi tăcere, începe în fața măreției religioase a blestemățiilor, în fața geniului ca boală și a bolii ca geniu, în fața tipului de damnat și posedat, în care sfântul și criminalul se contopesc…”
   Iar Petre Țuțea continuă: „… Italia avea o conștiință, și mândră de civilizația sa își vedea de drumul său, cu patruzeci de ani de pace, cu liga formată de familia Medici între Neapoli, Florența și Milano, cu invenția tiparului, asimilarea lumii latine, apariția și studiul lumii grecești, apariția în depărtare a lumii orientale, zelul descoperirilor, strălucirea și noblețea curților,  prosperitatea, bunăstarea și veselia vieții, răspândirea largă a culturii și eleganța ei, iubirea artei…”
   Toate creaseră o mișcare energică a civilizației. Secole se leagă prin acest zel, prin multe descoperiri. Filozofia, religia, știința, arta, politica, tehnica, toate lucrau împreună. Haos și ordine, contradicții, mișcări accelerate, gândiri precipitate din care avea să se nască adevărul.
În viziunea filozofului Noica, în viață nu contează mișcarea, viteza, ci (ca la Galiei) – accelerația. Și extrapolând asupra destinului, dacă l-am putea accelera… Dar, poate existența și-ar micșora „firul” și nu am putea gusta fericirea clipelor…
Să reținem câteva gânduri filozofice ale lui Galilei:
„Toate adevărurile sunt simple de înțeles după ce le descoperi. Ideea este să le descoperi.”
„Nu-l poți învăța nimic pe om. Poți doar să-l ajuți să descopere singur.”
„Măsoară ceea ce este măsurabil și fă măsurabil ceea ce nu este.”
Oricât de mare este deosebirea dintre om și celelalte viețuitoare, totuși nu s-ar îndepărta prea mult de adevăr cel care ar afirma că și oamenii se deosebesc unul de altul nu în mai mică măsură.”
„Eu nu spun că nu trebuie să-l folosim pe Aristotel; dimpotrivă, eu îi aprob pe aceia care-l aprofundează și-l studiază cu atenție. Eu nu combat decât înclinarea de a te lăsa în puterea lui Aristotel într-o măsură atât de mare, încât să iscălești sub fiecare cuvânt al său și abandonând speranța de a găsi alte argumente, să consideri cuvintele lui drept lege absolută.”
„Nu poți să înveți un om nimic. Poți doar să îl ghidezi să descopere ce deja se află în el.”
„Am descoperit în ceruri multe lucruri care nu mai fuseseră văzute înainte de veacul nostru. Noutatea acestor lucruri și unele consecințe care au rezultat din acestea, aflate în contradicție cu noțiunile fizice susținute în comun de filozofii academici, au stârnit împotriva mea un număr considerabil de profesori (mulți dintre ei ecleziaști), ca și cum aș fi așezat lucrurile acestea pe cer cu propriile mele mâini, pentru a tulbura natura și pentru a răsturna științele. Aceștia par să fi uitat că sporirea adevărurilor cunoscute stimulează cercetarea, fundamentarea și dezvoltarea artelor.”

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.