ATAC CRIMINAL

 Teama-i obsesia de care nu se izbăvește
cel căruia credința îi lipsește!

Atac la scoala elementaraNu a trecut mult timp de la alt incident armat, când a fost redeschis subiectul armelor de foc, ușurința cu care ele se procură, folosind reclame comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alți oameni” și din nou, iată, America este însângerată! Din nou omor în masă, baie de sânge în Newtown, statul Connecticut, cu 26 de victime, dintre care 20 de copii împușcați într-o școală. Adam Lanza, acesta este numele atacatorului, în vârstă de 20 de ani, şi-a omorât mama, vineri, 14 decembrie, după care a mers la o şcoală elementară din Newtown şi a împuşcat mortal cele 26 de persoane, apoi s-a sinucis.

Mă întrebam de fiecare dată și mă întreb și acum, pe bună dreptate, dacă este în regulă ca un tânăr care nu poate merge la școală, să poată merge la un magazin să-și cumpere o armă, sau armele să fie la dispoziția copilului, a tânărului, în casa în care locuiește cu părinții – în acest caz. Îl controlează cineva dacă este în deplinătatea facultăților mentale atunci când se duce să-și cumpere un om o armă, sau atunci când acestea se află la dispoziția lui? I se cere un astfel de certificat? În fond, pentru ce are nevoie omul de armă? Pentru a se apăra? Trăim în junglă? Beneficiem de libertate nelimitată? Câtă ură trebuie să se fi acumulat în sufletul acestui tânăr de numai 20 de ani, pentru a putea recurge la asemenea gest? Ce se poate face pentru ca asemenea acte de violență să nu se mai repete?

Aminteam cândva de spusele unora, cum că violența ar fi răutatea genetică care trebuie stăpânită prin voință și prin educație. Dar dacă nu avem voință și nici educație? Indiferent, dacă le avem sau nu le avem, nu ar fi bine să căutam a ne îndrepta fața spre credință și a ne călăuzi pașii după ea? Cunoașterea legilor divine bazată pe duhul blândeţii, înţelepciunii și iubirii, ar putea salva aceste suflete! Fiindcă cert este că sunt suflete rătăcite! Numai cunoscând sentimentele nobile, opuse violenței, prostiei, urii, pot merge pe calea cea bună, se pot vindeca de aceste boli ale sufletului. Numai astfel se vor convinge că nu trebuie să pună mâna pe armă pentru a-și domoli ura, setea de răzbunare. Recurgerea la violență este un mod de a te sinucide, de a renunța la viața aceasta care are și frumusețile ei, la oamenii și natura care ne oferă dragoste la tot pasul, dar care trebuie căutată, găsită, apreciată. Ar trebui să fim mai iubitori unii față de ceilalți, conștientizând scurtimea și valoarea acestei vieți. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie în primul rând să respecte legile bunei cuviințe, altfel echilibrul social nu este posibil. Buna-cuviință si comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate; un comportament frumos este și moral, iar moralitatea stă la baza relațiilor sociale.

Copiii, tinerii se joacă de multe ori de-a uciderea și părinții nu observă această plăcere a lor, ba uneori chiar este încurajată. Mai demult jocul de-a uciderea şi uciderea din realitate se deosebeau enorm. Astăzi însă, odată cu progresul tehnologiei calculatoarelor, virtualitatea şi realitatea s-au apropiat foarte mult. Ce să mai spunem de filmele din care nu lipsesc actele de violență și prin care se promovează o cultură a desfrâului și imoralității? Pentru regizori, toate acestea, îmi pare că au ajuns ca „sarea și piperul” – condimentele necesare pentru a da gust unui film. Ajuns în spaţiul audio-vizualului sau al celui cibernetic, conştiinţa omului se schimbă și crimele virtuale trec ușor, pe neobservate în lumea reală. Efectele sunt dureroase, dar cauzele sunt prea puțin analizate. Scriitorul român Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, scria printre altele: „Comportarea religioasă a oamenilor contribuie la menţinerea sfinţeniei lumii”. Viața ne demonstrează valabilitatea acestei afirmații.

Legea dă dreptul oricărui cetățean să-și cumpere unelte pentru atac. Bun, nebun, de voie, de nevoie, cu bani îți cumperi arme după bunul plac. Ați văzut cu câtă plăcere, chiar dragoste își aleg unii armele? Oare nu este aceasta o dragoste perversă? Tradiție? Teamă? Trufie? Cred, mai curând, că este instinctul sălbatic din noi, de sute de ani perpetuat. S-au schimbat atâtea-n jurul nostru, în viața noastră, dar noi, în noi, nu ne-am schimbat. Nu dialogăm cu propriul suflet, nici cu sufletele din preajma noastră, ne lipsește respectul față de noi înșine și față de cei de lângă noi. Pe semne sălbăticia, ura, invidia, se află adânc înrădăcinate. Și nu ne străduim a ne transforma, a ne înălța sufletește. Dar paralel cu această gândire cu aspect uman, o încercare de modificare a legislației regimului armelor şi muniţiilor, cred că ar fi bine venită în lume. De ce armele să nu se afle doar în mâna celor specializați și apți a le folosi?
Violență repetată, iată unde poate duce libertatea fără de conștiență. Cu ce i-au greșit victimele, acei copii nevinovați? Viața unui copil e ca floarea al cărei boboc stă să-nflorească și vine, iată, un vânt al morții, într-o școală unde copiii învață ce-i bucuria și cum s-o trăiască. Un vânt al nebuniei care a răpit făpturi plăpânde, trupuri nepângărite, nelăsându-le să crească, să se-mplinească, iar viețile atâtor părinți dintr-o dată năruite… Ne doare, sigur că ne doare și pe noi cei mulți care trăim aceste zile sub puternica impresie a acelei tragedii.

Dar, speranța, cea care nu moare niciodată, ne face să fim încrezători în măsurile care se vor lua, pentru ca aceste fapte reprobabile să nu se mai repete, oamenii afectați să-și regăsească liniștea dorită, să poată uita acest episod atât de dureros pe care l-au trăit.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.