„Valoarea ta stă în ceea ce ești, nu în ceea ce ai.” – Thomas Edison
Un om lipsit de scrupul este cel care se comportă sau acționează fără a ține seamă de niciun considerent moral în atingerea unui scop.
Dicționarul explică și expresia „a călca sau a trece peste cadavre“: „a lupta pentru atingerea unui scop rău în mod crud, neomenos, fără a ține seamă de nimic; a fi lipsit de scrupule”, ca atare aceste două expresii sunt asemănătoare. De multe ori am văzut, sau ne-am lovit în viața noastră de oameni care având un interes propriu, nu țin cont de nimeni și de nimic, și fac tot posibilul pentru a-și atinge scopul. Ei acționează rapid, nu se uită nici în dreapta, nici în stânga, acționează de parcă ar fi ghidați de cineva, cineva care nu are nici un Dumnezeu în sufletul lui, nici un regret. De multe ori, de teamă, te dai în lături din calea lor, ca nu cumva să fii și tu, cel care asiști naiv la acțiunea lui, pentru a nu fii și tu călcat.
Nicolae Iorga îi numea pe locuitorii din toate timpurile ai spațiului carpato-ponto-dunărean „oamenii pământului” (deosebindu-i de „oamenii mărilor” și de „oamenii stepelor”). Adică oameni ce trebuie să iubească pământul pe care calcă, să respecte caracterul sincretic al spiritualității. Sunt filozofii de o viață, sunt credințe, rituri și ritualuri, aparținând acestui popor, dar nu numai lui, ci și tuturor popoarelor, etniilor și comunităților religioase cu care am venit în contact, direct sau indirect, de-a lungul timpului. Sunt rituri legate de „ciclul vieții omului”, de la Naștere, Botez, Cununie și până la Înmormântare, și care trebuie luate în seamă, respectate. Mai mult – sunt legi care te opresc de la ne-iubire a pământului, a oamenilor care îl populează, a cadavrelor care au fost în el înhumate.
Iată că am dat și eu, cea care scriu acest articol, peste o astfel de întâmplare. Cu ani în urmă au fost înmormântați soțul și părinții mei, în Cimitirul Sf. Gheorghe din Pitești, România. La plecarea mea în Statele Unite, am lăsat o criptă cu osemintele celor dragi în interiorul ei. Treceau prietenii care i-au cunoscut, printre ei mulți medici și pacienți ai fostului meu soț, Dr. Anghel Popovici, cel care a fost deținut în Penitenciarul din Pitești, penitenciar despre care scriitorul Aleksandr Soljenițîn – laureat al Premiului Nobel pentru literatură – a scris că experimentul de la Pitești care a fost făcut în acel Penitenciar, a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat „Fenomenul Pitești” „una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”. După eliberare, tot din dragoste de țară și oameni, și-a onorat profesia cu dăruire exemplară, la Spitalul Județean Argeș. La înmormântarea lui, curtea bisericii a fost neîncăpătoare pentru cei veniți să-l însoțească pe drumul spre cimitir, coroanele au acoperit cripta din cimitir, din considerație și regret pentru pierderea unui om prețuit. (Menționez că am scris despre „patimile” soțului în cartea publicată în 2013, aici în SUA, intitulată „Preaplinul tăcerilor”, care poate fi comandată la Amazon).
Iată că, după ani de zile, într-una din acest zile ale toamnei, a apărut un tânăr care să revendice locul moștenit de la persoana căreia i-am vândut o criptă golită, alăturată, și fără să ia legătura cu persoana mea – soție a decedatului, având și numele meu gravat pe cruce, să treacă la demolarea criptei, adică scoaterea capacului, a crucii, a plăcuței cu inscripția unui vers, a felinarului, să ia osemintele din acea criptă, să deschidă cripta goală de alături (ce drept a avut s-o deschidă? Sau ce informație?) pe care eu o vândusem cu ani în urmă, și să mute acolo sacii găsiți în cripta deschisă care avea osemintele soțului și ale părinților mei, să închidă apoi acea criptă, iar cripta din care luase osemintele să o supraetajeze, considerând că îi este dată moștenire de la ruda căreia eu vândusem cealaltă criptă. (Cripta moștenită avea numărul greșit trecut de Notariat, dar rectificat în registrele administrației cimitirului). În ziua când a deschis prima criptă , vestea mi-a ajuns, relatată telefonic de către o persoană care trecând pe lângă mormântul familiei mele, a văzut că este deschis. Am protestat rugând administrația cimitirului să oprească acțiunea pe care am considerat-o ca fiind profanare, dar, individul și-a văzut de treabă și în două zile cripta, considerată a lui, a fost rapid supraetajată, finisată, osemintele mutate în cealaltă criptă deschisă (cele două cripte fiind pe același loc cumpărat cu ani în urmă). Cum se poate numi această acțiune? Ce spune legea în legătură cu deschiderea unui mormânt în care găsești oseminte, pe crucea căruia sunt indicate numele celor care odihnesc în acel mormânt și a persoanei care moștenește cripta? Nu-ți pui întrebări? Nu-ți pasă? Mai mult, în criptă erau osemintele unui fost deținut politic al regimului comunist, care și-a ispășit pedeapsa la închisorile din Aiud, Pitești și Canalul Dunărea-Marea Neagră. Cât respect îi oferi persoanei dispărute? Și mai știi că persoana, proprietara criptei, soția medicului respectiv este în viață și nu iei legătura cu ea?
Simţim cu toţii cum valorile morale veritabile sunt discreditate şi nu ne împotrivim. Rușinos!
Pentru un ateu, sau pentru unul necunoscător al respectului datorat persoanelor decedate, dragostea, amintirea și considerația pentru cei plecați din lumea noastră nu contează, totul este materie, doar niște oase amestecate… (pe care defapt el, individul le-a amestecat și din trei saci a pus doi în cealaltă criptă).
Scria cineva că pentru un om lipsit de credință în Dumnezeu, dacă ai un copil și el îți moare, nu trebuie să plângi, fiindcă nu este nici o diferență între un copil și un leptop; la ce atâtea lacrimi? Dar sunt și oamenii cu credință și cu frică de Dumnezeul dreptății, oameni care simt că dragostea umană este altceva decât materia, că viața are un sens, și dau sens vieții prin ceea ce fac. Și aceștia sunt mulți români care păstrează tradițiile creștine și respectă legile statului.
Oare dorim să devenim un popor fără o scară de valori morale şi spirituale? Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste (Actele vorbesc!) Dar actele sunt scrise de oameni și oamenii pot greși, iar noi suntem datori să căutăm greșeala și să o înlăturăm omenește, cu aplecare spre înțelegere, respect.
Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci, prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează, când indivizii îşi pierd spiritualitatea.
Mâine, poimâine persoana respectivă își va umfla pieptul de mândrie și se va lăuda că și-a rezolvat problema… Dar cum? -Călcând peste cadavre!
