O ZI MINUNATA DE DUMINICA

Slujba „Atâta foc, atâta aur/ Și-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vieţii/ Ai revărsat, Părinte!”

 Mihai Eminescu

Duminică 13 ianuarie 2013, la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Vasile cel Mare” din Durham, Carolina de Nord, după dumnezeiasca Liturghie care a început cu anunțul solemn al Părintelui Daniel Florean: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor” și cu răspunsul Comunității credincioșilor: „Amin”, a avut loc un eveniment cultural.

Sfânta Liturghie a pregătit credincioșii prin rugăciu¬nile Părintelui și ale lor, pentru momentele prefacerii darurilor de pâine și vin, în Trupul și Sângele lui Hristos și ale împărtășirii de ele, momente spirituale care încheie și încoronează întotdeauna Sfânta Liturghie numită și Euharistie sau „Mulțumire”, pentru că însuși Hristos a prefăcut la Cina cea de Taină pâinea și vinul în Trupul și Sângele Său, mulțumind „Tatălui” pentru că L-a trimis să Se facă om și să Se aducă jertfă prin Trupul și Sângele Său – supremul act de iubire al lui Dumnezeu către noi -, deci și supremul motiv de mulțumire al nostru către El. Prin porunca „aceasta să faceți spre pomenirea Mea”(Luca 22, 19), Hristos ne asigura că El va fi tot atât de prezent cu noi și Se va dărui sub chipul pâinii și vinului, ori de câte ori Apostolii și urmașii lor se vor ruga Lui să facă aceasta cum a făcut-o El la Cina cea de Taină.

După încheierea Liturghiei și frumoasa predică a părintelui Daniel Florean, scriitorii au fost invitați să vorbească despre poetul Mihai Eminescu, de la a cărui naștere – 15 ianuarie 1850, se împlineau 163 de ani, simțindu-se onorați de a putea dezvălui intuiţii fulgurante şi chiar să prilejuiască momente de graţie. Au fost create stări sufleteşti vecine, dacă nu chiar identice pe alocuri cu starea de rugăciune (Kafka chiar afirma că poezia este o formă a rugăciunii). S-au putut auzi fragmente din poeziile lui Mihai Eminescu, precum și poezii integrale, recitate cu dăruire, iubire și credință, căci „Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea”, spunea Petre Țuțea.

Am avut emoția și bucuria de a vorbi despre personalitatea lui Eminescu, de a-i recita poeziile, versurile lui având și deznădejde și bucurie și lacrimi și vis și dor după iubirea pierdută și spaimă de viitor și picuri de speranță… Iar expunerea a fost, după părerea celor care au ascultat, un moment interesant, aplaudat, completat de cuvintele scriitoarei Dana Opriță care a lucrat douăzeci de ani în Televiziunea română și a relatat evenimente din acea vreme, amintind și despre vacanțele poetului la mănăstirile unde mătușile sale erau călugărițe.

Așa este, Mihai Eminescu provenea dintr-o familie dreptcredincioasă. Dintre fețele bisericești din familia lui Eminescu – ne spune renumitul eminescolog, profesorul, scriitorul Nicolae Georgescu -, doi frați ai mamei poetului au fost călugări și trei surori ale ei au fost călugărițe, toate la mănăstirea Agafton din județul Botoșani; o altă soră a ei a avut o fiică care s-a călugărit de asemenea la Agafton, așadar, o vastă familie religioasă. La mănăstirea Agafton, Eminescu, copil fiind, se simțea ca acasă, între mătuși, stătea acolo cu săptămânile, participa la viața de obște, asculta povești, cântece, întâmplări reale povestite de călugărițe. Maica Olimpiada Jurașcu – sora mamei poetului călugărită la Agafton, iar mai târziu stareță la această mănăstire -, l-a urmărit pe poet toată viața, ne mai spune profesorul Nicolae Georgescu. În zadar încearcă unii să-l denigreze pe marele nostru poet, să-i pună la îndoială până și credința în Dumnezeu; declarațiile lui din anumite poezii au fost căutări ale tinereții, dileme care frământau sufletul lui tânăr, așa cum fac mulți tineri care caută uneori să înțeleagă fără să creadă, până când își dau seama că întâi trebuie să ai credința puternică pentru a putea înțelege. Să fim convinși că ori de câte ori a simțit încrederea slăbită, Eminescu a știut să strige așa cum ne învață Biblia (Marcu 9,24): „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”, dovadă că în scrierile sale postume s-au găsit numeroase scrieri cu caracter religios-creștin. Neliniștea, se pare, este prima etapă a reflecției filozofice și religioase a omului.

Pentru mulți din cei ce îndrăgesc poezia, versurile lui Eminescu reprezintă o muzică a iubirii, iubirea lui fiind eternă, sensibilitatea lui inegalabilă, profunzimea spiritului – uluitoare. Nu de puține ori descoperim în versurile lui un adevăr exprimat de Părintele Nicolae Steinhardt, poezia putând fi: „scut, adăpost, leac și armă”.
După cum a putut constata colectivitatea românească prezentă la eveniment – oameni de un înalt nivel intelectual –, există şi o importantă zonă a poeziei lui Eminescu căutătoare în sfera filozofiei, el fiind o personalitate hibridă, un mare poet-filosof care a preluat idei din diferite sisteme filosofice și cărora le-a dat o formă artistică inegalabilă. Să ne amintim că poetul italian Dante Alighieri a fost cel care a crezut puternic în demnitatea filosofică a poeziei și nu s-a sfiit a vorbi despre chemarea poetului de a continua Scripturile Sacre.

Un scriitor spunea despre Eminescu: „Înainte de a fi idee, sentiment, amintire, filosofie, regret, istorie, autenticitate, travaliu, eres, revoltă, pesimism, ton premonitoriu, tandrețe, dor, cultură, solitudine, Eminescu este muzică. Limba lui cântă ne-terestru”. Și poeziile recitate au redat întrucâtva, acel cânt ne-terestru…

Se spune că în fiecare moment din viața noastră alegem între iubire şi lipsa ei, între Dumnezeu şi Om, între lumină şi întuneric, iubirea fiind cea care transcende întunericul; iubirea, cu puterea ei poate face minuni, „poate înflori trandafirii iarna şi prin aceasta, poate dezvălui legi necunoscute ale manifestării, ale comunicării şi ale conştiinţei”. Din această cauză a iubi poate deveni un scop al vieţii pentru oricine și sufletele celor care au participat în această zi de duminică 13 ianuarie, la Sfânta Liturghie și comemorarea poetului, au avut sufletele deschise pentru iubire.

Cultura şi teologia se dezvoltă împreună, elementele acestora se întrepătrund și ajung astfel să constituie chiar conştiinţa de sine a comunităţii receptoare a textului. Iată de ce grupul Roata (Romanian-American Triangle Alliance) a fost creat la sfârșitul lui 2011 din dorința de a strânge români din această zonă a Carolinei de Nord, dornici de evenimente culturale, grup condus actualmente de doamna Ileana Ibănescu, care împreună cu Părintelui Daniel Florean, cu iubire și dăruire au inițiat și au făcut posibilă această întâlnire de suflet.

Am întrebat de ce denumirea grupului este Roata, știind, în mare, că roata este un simbol întâlnit în toate tradițiile antropologice de pe glob; fiindcă se învârtește, se spune că roata exprimă dinamica și diversitatea, iar pentru că axul rămâne mereu în același loc, roata poate exprima fixitatea și sinteza, poate sugera însuși ritmul vieții. Și mi s-a spus că Roata este întâlnită mult la români, simbolul Roții, al Soarelui existând pe tot cuprinsul României: pe crucile mormintelor din Maramureș, din Oltenia, pe foarte multe obiecte de artă populară, pe fântânile din Oltenia, pe porțile de intrare ale gospodăriilor din Maramureș, pe stâlpii funerari din Bucovina și Hațeg, pe stâlpii și grinzile caselor etc.

La finalul întâlnirii, credincioșii Bisericii, împreună cu Părintele Daniel, s-au apropiat pentru a schimba câteva impresii, după care au părăsit Biserica, întăriți prin Sfânta Euharistie, mărturisitori ai lui Hristos dar și ai versurilor poetului, în lumea în care trăim, fiindcă Dumnezeu ne-a creat ca ființe în comuniune, să ne ajutăm unul pe altul și să ne iubim unii pe alții, așa cum ne iubește și El pe noi.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.