MURMURUL SPERANTEI

expo-parcul-3

Păşesc rar şi apăsat pe cărări cunoscute, necunoscute. Număr, din când în când, clipele care se scurg ca un preludiu, număr cărările. Ascult vaietul fiecărei frunze în cădere şi mă dor vieţile scurte, trecătoare! Gânduri se rotesc, se rostogolesc, mâinile sufletului le direcţionează şi lacrimi calde se sparg între pleoape, îşi croiesc drum pe obrajii încă netezi, pe când aerul cernit, răvăşit al serii nepăsător mă străbate. Şi mi-e teamă, mi-e urât şi merg aşa, în neştire, mai departe, mai departe… Ridic privirea spre ceru-ntunecat, văd tot mai multe stele cum se agaţă de cer, cu braţe colţuroase, reci, strălucitoare… Păşesc rar şi apăsat pe cărări cunoscute, necunoscute… Până unde se-ntinde, Doamne, viaţa mea? Ne trecem prea repede, ruginim Doamne, asemeni frunzelor ruginim! Acele pinilor verzi sclipesc în argintul lunii, braţele lor întinse murmură speranţe…

Din volumul de versuri “Singurătatea clipelor târzii”

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.