Love Story

 Love Story – volum bilingv de poezie, apărut în SUA, 2013.

 (Faceți click pe copertă pentru a comanda volumul)

Love_Story_(full cover)

 * * *

     O româncă a cucerit Italia!

    Vestea acordării unui premiu literar internațional unei românce stabilite în Carolina de Nord (SUA), dar care, după propriile mărturisiri, „am scris și voi scrie tot pe limba sufletului meu“, adică în  limba română, m-a impresionat profund. „Am iubit mult țara mea frumoasă  – ROMÂNIA. Dar am hotărât să o părăsesc  și  să vin alături de copiii mei, care s-au stabilit aici. Rămăsesem singură“, a mărturisit într-un interviu pentru revista „Mesagerul românesc“, săptămânal tipărit în Potland – Oregon. Firește, tulpina unui copac nu poate dăinui fără ramuri și fără frunze, fără ca veșmântul ei și rădăcinile să-i asigure seva vieții. Atâta doar că acolo, pe pământ american, simte mai adânc semnificația cuvântului „dor“.

   Învolburate de vitregia vremurilor și a evenimentelor istorice, valurile vieții au purtat-o pe copila de atunci, împreună cu părinții, din natala Nordica Bucovină pe alte tărâmuri românești, ferite de furtună.

   Este vorba despre distinsa doamnă Vavila Popovici, cunoscută în lumea literară românească datorită numeroaselor volume de poezie, proză și sute, chiar mii de articole și eseuri, acestea adunate  până acum în patru volume. Colaborează și în publicațiile din țările unde nu se prea aude glasul Mioriței: Germania, Belgia, Spania, Danemarca, Israel etc. fără a neglija pe cele românești. Ca dovadă, articolele și  eseurile pe care le semnează în paginile prestigioasei publicații „Săgetătorul“ având o puternică încărcătură morală, filozofică, religioasă, socială, educativă, istorică, argumentându-și adesea ideile cu citate din gândirea reprezentanților clasicismului autohton și universal. Cu ceva timp în urmă, a susținut o prelegere de zile mari despre viața și opera poetului național Mihai Eminescu, la Biserica Ortodoxă din Durham. Primită cu căldură de către comunitatea românească, a recitat din versurile eminesciene. Internetul mi-a oferit prilejul să o văd pe distinsa noastră compatrioată, s-o ascult și să-i înțeleg sentimentele îndreptate spre spiritualitatea românească.

   Bucuraţi-vă, stimaţi iubitori de literatură, că scriitoarea Vavila Popovici şi-a onorat ţara de unde a plecat şi oamenii în jurul cărora a trăit, cu un binemeritat premiu de poezie, în patria lui Dante:

Accademia lnternazionale “II Convivio”

Via Pietramarina-Verzella 66

95012 Castiglione di Sicilia- (CT) Jtalia

Gentile Vavila Popovici,

la Giuria del Premio “Poesia, Prosa e Arti figurative” e del premio teatrale “Angelo Musco”11 Convivio 2014, dopo aver esaminato gli elaborati pervenuti, ha lonore di comunicarLe che nella sezione “Autori Romeni Le e stato assegnato il

Primo Premio Assoluto

 per il volume di poesie “Love story.

   Izbânda aceasta este comparabilă cu triumful poetului V. Alecsandri, câștigătorul concursului de la Montpellier (1878) pentru cea mai bună poezie a latinității, organizat de către poeții felibri, poeți uniți într-o societate „Le félibrige“, cu scopul de a conserva, cultiva și apăra limba maternă și care luptau pentru unitatea culturală a popoarelor de origine latină. În acel oraș din Franța s-a organizat un concurs internațional cu tema Cântecul latinității ce avea ca trofeu o cupă de argint oferită de poetul și filologul catalan Albert de Quintana.

   Excludem formularea „respectând proporțiile“, la care ar gândi aruncătorii cu bățul în pomii roditori. Ce proporții, când Vavila Popovici este un nume care se circumscrie valorilor autentice ale literaturii române? Roadele se regăsesc în împlinirile-i literare, profesionale și artistice. Studii: clasele primare în Alba-Iulia  și Tg. Jiu, liceul în Tg. Mureș, cursurile Conservatorului Maghiar (școala Populară de Artă) – secțiunea Pian și Balet, cursurile Institutului Politehnic din Iași (Facultatea de chimie industrială), cursurile de limba engleză (3 ani) a Universității Populare. După absolvirea facultății, a îndeplinit funcția de inginer la Combinatele chimice din Onești și Pitești („popasul cel mai lung al vieții mele“), frumoase amintiri purtând atât metropolei argeșene, ca „Fiică a Argeșului“, cât și celorlalte orașe, despre toate făcând ample referiri în   volumul memorialistic „Popasurile vieții“. În capitala moldavă i-a cunoscut personal pe George Lesnea și Otilia Cazimir (din dorința fierbinte să o cunoască pe iubita poetului Topârceanu).

   Doamna Vavila Popovici a „absolvit“ în primul rând, cu rezultate excepționale, perioada celor „șapte ani de acasă“, îndrumată pe calea cinstei, demnității și a credinței în Dumnezeu, de către adorații părinți, îngrijind-o ca pe o prințesă… Că-n drumurile vieții nu a călcat doar pe petale de trandafiri, e  o  altă poveste de viață, a  cărei traiectorie a străbătut-o doar în linie dreaptă, depășind orice obstacol…

   „Cântecul  gintei latine“, cu care bardul de la Mircești a obținut premiul cel mare, era pe buzele tuturor iubitorilor de literatură: „Latina gintă e regină/ Într-ale lumii ginte mari…“ Poezia a rămas ca un imn închinat limbii latine, respectiv limbii române.

   Evenimentul a fost comparat cu victoria armatei române împotriva oastei turcești, la 1877: „Grivița și Monpellier  – consemna revista „Convorbiri literare“ – sunt astăzi două nume nedezlipite și deopotrivă scumpe tuturor românilor, căci reprezintă două victorii strălucite prin care românii au afirmat dreptul și voința lor de a fi. Este o mare onoare pentru români să fi dat naștere poetului care a dobândit premiul pentru cântarea latinității. Această onoare de care ne putem făli o datorăm lui V. Alecsandri“. Excesiv de modest, poetul și-a privit încoronarea de la înălțimea sentimentului patriotic, nicidecum ca un dar al harului său: „Norocul a vrut, se destăinuia lui Iacob Negruzzi, ca toate poeziile prezentate să fie mai slabe decât a mea și astfel am ieșit eu triumfător. Cu atât mai bine pentru țară, care a câștigat un nou drept la simpatiile marilor popoare de viță latină…“

   Mai adăugăm că poetul premiat a fost răsplătit și cu distincția de Mare Ofițer al „Ordinului Regal al Isabelei Catolica“.

   Dar noi, românii, cu ce ne răsplătim compatrioata pentru „Primo Premio Assoluto“ al Academiei Il Convivio din Italia? Juriul a apreciat, cum nici autoarea nu s-a așteptat, volumul de poezii „Love story“, prefațat de către muzicologul – compozitor Doru Popovici și criticul – scriitor Eugen Evu. Cu recunoștința noastră o răsplătim pe distinsa noastră contemporană, fiindcă faima câștigării marelui premiu la un concurs internațional de Poezie, Proză și Arte din Italia, de către o poetă româncă (aflat-am că premiile 2 și 3 tot de două românce au fost câștigate), înseamnă nu doar o izbândă personală, ci și o confirmare peste hotare a geniului creator românesc.

   Să citim împreună un poem din acest volum premiat, intitulat Așa sunt eu:

   Trec deseori prin peisajul ruginiu al pădurii,/ ascult glasurile jalnice ale nimfelor/ rostindu-ţi numele sfâşiat în silabe,/ văd luminile amare ale toamnei,/ aud acordul gamei minore/ în care ploaia-şi încearcă sunetul/ și râsul cinic al vântului nervos/ îl aud venind în valuri,/ mișcând frunzele copacilor…/ Aşa sunt eu, iubitul meu!/ Număr clipele/ ce trec cu incerta lor stare,/ șoptesc cu-nfrigurare:/ S-a dus vara dragostei noastre!/ E toamnă! / Toamna pădurii/ bogată în şoapte de dor,/ toamna sufletului încărcat de ecouri,/ toamna inimii cu bătăi disperate./ Aşa sunt eu, iubitul meu!/ Dau crezare și vântului şi ploii-acestei toamne./ Poate de aceea, deseori,/ primesc în dar fiori şi lacrimi

  Gheorghe MOHOR – (Săgetătotul nr. 884, 23 sept. 2014)  

 

 * * *

 În loc de prefață la volumul „Love Story”

   Sunt poemele confesiunii Inimii, ale Nousului în acalmia unei serenităţi în care scânteiază ca în apa limpede a unui iaz montan, miriadele de steluţe: “Cerul înstelat deasupra noastră şi legea morală în noi” (Emanuel Kant).

 Eugen Evu

 * * *

   Am citit și am aprofundat multe creații ale maestrei Vavila Popovici; ea s-a înscris printre sublimele românce – Haricleea Hartulary Darclée, Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Ana Ipătescu, Hortensia Papadat-Bengescu și Marina Krîlovici; prin opera ei, maestra Vavila Popovici ar putea „melodia“ pe cuvintele divinului Horațiu: Exegi monumentum  aere perennius“(Am înălțat un monument mai durabil decât bronzul).

   Mai menționez mult inspiratul eseu – „Alegeți plaja, nisipul, vântul și stânca”, din care semnalez finalul: „Filozoful grec Epictet (50 d. H. – 135 d. H.) spune că nu trebuie să ne temem de sărăcie, de exil, de închisoare sau de moarte, ci să ne temem de propria noastră teamă. Și pentru a nu ajunge să ne temem de propria noastră teamă, ne este necesară voința și stabilirea unui ideal, în așa fel ca viața să nu fie lăsată la voia întâmplării.”[…]

   Privindu-i chipul, mi-am adus aminte de una din cărțile mele, închinate acelui răscolitor„Rinascimento”, „Cântec iberic”, cu acel „siglo d’oro”, din Era Carol Quintul și Filip al II-lea și cu femei, mântuite de amurguri roșietice, soții de hidalgo, cu sânge „limpio”, identificate cu o „ceremonie de splendori”…

 Doru Popovici
– compozitor, muzicolog, scriitor şi ziarist român. Comandor de Italia.    

 * * *

     Un premiu pentru Vavila Popovici –
     „Poezia – un sâmbure în sufletul meu”

   „… tăcerea lui Octombrie lasă să se audă muzica sufletului, a vieții noastre interioare…. Ceasurile de tihnă ale acestei luni scot la lumină idei…“ – sunt sclipiri de gânduri consemnate de corespondenta externă a   ziarului nostru, doamna Vavila Popovici, în filele sale de jurnal, la 2 octombrie 2001. Exact peste 13 ani, la 2 octombrie, a   avut loc la sediul redacției „Argeșul” un eveniment cultural organizat în parteneriat cu Fundația literară „Liviu Rebreanu”, în semn de prețuire pentru scriitoarea stabilită în Statele Unite ale Americii care a obținut, nu demult, un binemeritat premiu de poezie, în Italia, pentru volumul „Love story”.

   Medalionul literar desfășurat în fața ceștilor de ceai a fost savurat de: Mihai Golescu, directorul ziarului „Argeșul”, Allora Albulescu Șerb, președinta fundației, și numeroși iubitori de cultură, printre ei numărându-se Mihail Ghițescu, Gheorghe Mohor, Renata Alexe, Vasile Ghițescu, Constantin Samoilă, Dorina Mihai Moise, Mihai Moise ș.a.

   Așadar, săptămâna trecută, într-o după-amiază de toamnă, a fost conturat portretul literar al Vavilei Popovici, „un spirit deosebit” (Mihai Golescu), „o femeie stilată, în vinele căreia curge sânge albastru” (Mihail Ghițescu). Cu această ocazie au fost citite mai multe fragmente din creația autoarei premiate la nivel internațional, cuvintele-i cu meșteșug plutind peste oceanul recunoștinței ca frunzele-n văzduh.

   Întâlnirea de suflet a fost încălzită de mesajele Vavilei Popovici, scriitoarea stabilită în America adresându-se pe cale electronică atât directorului nostru, cât și președintei fundației literare.

   „Poezia a fost un sâmbure în sufletul meu care a cerut lumină pe parcursul vieții (…) Mulțumesc de pe acum celor care vor rezona cu versurile mele”, le-a scris prietenilor Vavila Popovici.

   La întrunirea culturală derulată sub genericul „Să ne cunoaștem valorile contemporane” au participat și câțiva elevi ai școlii „Nicolae Simonide” Pitești, care frecventează atelierul de creație și interpretare coordonat de profesoara Allora Albulescu Șerp.

   Participanții au venit la cenaclu cu un vraf de cărți purtând semnătura Vavilei Popovici, de la „File de jurnal”, „Fulgurații”, „Ultima piruetă”, „Singurătatea clipelor târzii”, „Dincolo de noapte”, „Piticul din ceașca de cafea”, „Îngerul scrie poemul”, până la „Insomniile unei veri”.

M. NEAGOE
(Săgetătorul Nr. 886, 7 octombrie 2014)

 

 * * *

     Scriitoarea în contemporaneitate

   Se spune că nimeni nu este profet în țara lui. Poate că orice putere atribuită omului iscă controverse, naște erori, deoarece ochiul necruțător al semenilor este ațintit asupra fiecăruia dintre noi. De fapt, uneori binele și răul, fericirea și nefericirea, dreptatea și nedreptatea pot purcede din același izvor. Totuși, adevărul privitor la om rămâne, cel puțin ca speranță, ultima rațio a iubitorilor de înțelepciune.

   Dar adevărul, această noțiune de frontieră între real și metafizic, rămâne îngerul de pază în lumea căutătorilor de sensuri, străjerul viteaz din conștiința drepților, speranța ultimă a celor doritori de mântuire, monstrul sacru al celor însetați de dreptate, îndreptătorul curioșilor, consolarea iubitorilor săi. Ce am mai putea spera în lipsa respectului pentru adevăr? Nu cumva o existență factice, o perspectivă de mediocritate neîncetată și fără leac, o sumedenie de defecte ale intelectului, tristețe, dezolare?

   Dar iată că vestea bună este tocmai aceea că iubitorii de adevăr sunt printre noi, pe via sacra a drumului destinat al fiecăruia dintre noi.

   Cine să ne tâlcuiască așadar dragostea pentru adevăr ce trăiește în orice suflet viu, dacă nu chiar întâlnirea providențială cu știința, arta sau religia ce preocupă pe unii dintre cei mai buni semeni ai noștri, care, prin ascultare, au câștigat îndrăzneală către Preasfântul, devenind apostoli ai eliberării de păcat prin credința pravoslavnică cu toate componentele ei: pocăință, post, rugăciune, milostenie, iertare, canon, viață duhovnicească.

   Pentru că în lipsa acceptării deliberate a alfabetului acestei credințe milenare, cunoașterea scade, puterea corupe, ne-purtarea de grijă naște necaz sau nenorocire, boala slăbește tăria împotriva ispitelor, voința slăbește și mărturisirea de credință dispare, cufundând pe om în indiferentism, răceală, dezumanizare sub cele mai triste forme. Astfel, vederea însăși este sumară, lipsită de profunzime, viciată în cazul în care focul sacru al vieții duhovnicești este slăbit de pofte și patimi. Va trebui să înțelegem fiecare o dată pentru totdeauna că suntem câștigați dacă ne învingem pe noi înșine, avem dragoste unul pentru altul și luptăm fiecare în colțul nostru pentru o fărâmă de lumină pe care o dăruim, prin trăire și lucrare, semenilor noștri.

   O astfel de conștiință prin lucrare artistică, intelectuală, morală, de restabilire a memoriei individuale în slujba celei colective, de un mare curaj duhovnicesc, este lucrarea de cugetare și frumos artistic frumos artistic purtând semnătura doamnei Vavila Popovici. O conștiință închinată grației, intimității chiar guvernate de o voință îmbunătățită, mereu atentă la vibrațiile de spiritualitate și rezistență morală din lumea contemporană. Lucidă și autentică, lucrarea de spirit veghetor a doamnei Vavila Popovici se înscrie în capitolul treziei perpetue, al rigorii intelectuale și al prestanței artistice și morale. Dimensiunea morală cu precădere a întregii creații a scriitoarei răzbate ca linia de forță și totodată semnul unei vocații autentice, urmate consecvent, cu deplină dedicație și încredere în forța transfiguratoare a valorilor umaniste.

   Capabilă de a clădi o lume din experiențele sale astuțioase de cunoaștere, de a deduce din împrejurări chiar potrivnice arcanele unei vaste și profunde înțelepciuni, pasiunea sa distribuie cu măsura potrivită sarcinile sale de creație între dragostea de adevăr și dragostea de frumos, dragostea de bine în ansamblu luminând căile creației sale literare și ale instanței morale pe care o pune la lucru spre folosul tuturor celor ce o descoperă prin scrisul său. Doamna Vavila Popovici nu acceptă jumătățile de măsură, ci aspiră prin plurivalența sa la o formație integrală, deopotrivă artistică, intelectuală și morală. Merită să îi urmăm exemplul cu precădere în latura căutării de sine însăși și de adevăr, să nu neglijăm amploarea modelului pe care ni-l pune la dispoziție, denotând generozitate, viziune de ansamblu asupra vieții și problemelor ei, de vocație, destin, sănătate morală și integritate civică. Să ne bucurăm că o avem printre noi, să-i admirăm lupta, talentul și devotamentul unei arte închinate demnității umane sub toate fațetele ei, ca sursă unică a fericirii și a libertății autentice pe acest pământ.

Prof. Dorina Mihai MOISE
(Săgetătorul Nr. 886 7 octombrie 2014)

 

 * * *

 Iubitul meu

Somnul mi-l tulburi cu imagini de vis,
alteori îmi trimiţi dorul de scris.
Cuvintele se transformă în lacrimi,
mintea fuge spre-ntinsele patimi.
Singură sunt cu propria-mi viaţă,
în greul drum, cu schimbata-i faţă.
Sufletu-ți spune că toate-s deșarte,
oh, ce-ntunecat abis ne desparte!
Şi totuşi dragostea vine, nu ştiu,
din pământ, din cer sau pe ape
şi gândul incert ce-l văd rătăcind,
frânghie de mătase îmi pare,
de care-aş dori să mă prind.
Iubitul meu,
uneori îmi trimiţi dorul de scris,
alteori somnul mi-l tulburi
cu imagini de vis…

 * * *

Vis

Prin aerul planetei tu treci.
O rază blândă de soare te-aduce.
Te ating cu mâini de vis,
te doresc cu dragostea ochiului închis.
Tu nu te miri, nu te bucuri, nu plângi.
Dragostea nu te mai poate atinge?
Întind palmele fragile şi reci.
Printre degetele subțiri
dragostea curge
Tu pleci!
Prin aerul planetei tu treci,
o rază de soare blând te conduce.

 * * *

Cine ești?

Cine ești de vii noaptea
somnul să mi-l furi?
Ca din povești mi-aduci fior,
aduci un vis;
plecând în zori lași un abis,
neîncetat mă tulburi.
Iar când lipsești în clipe osebite,
înfrigurată eu te caut
și mi-e teamă
că ai pierit și nu-mi dau seamă,
de ești un vis ascuns
în gânduri ostenite.
Doar în poezie, în singurătate
poți cuprinde
raza cea mai albă a inimii curate
și dorul crud, neiertător și viu.

  * * *  

Order now from Amazon:
https://www.amazon.com/dp/1493678698

* * *

 

Love Story
Please rate this post.