CE SE INTAMPLA CU TINERETUL ZILELOR NOASTRE?

leul - 2

 „Nu există cunoaștere înnăscută, pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze și fructe.”

Voltaire

 

     A trecut mult timp de la cel de al doilea război mondial și unii tineri sunt impasibili la cuvântul război, alții vorbesc cu o anumită încântare, alții cu patimă. Puțini sunt cei îngrijorați. Este adevărat, timpul își așterne uitarea. Trecutul se uită repede și se învață prea puțin din greșelile lui. Atrocitățile războiului sunt date uitării sau nici nu au fost îndeajuns cunoscute, așa încât unii tineri văd acum în război o soluție pentru drama lor personală. În loc de a-și iubi țara în care s-au născut sau care îi hrănește, devin „scârbiți”, sau trădători, nu mai vor să fie ceea ce sunt de fapt – tinerii minunați, nădejdea țării respective.

  Cred, că în rândul tineretului putem distinge mai multe categorii: unii care negăsindu-și un loc de muncă, și-au căutat de lucru în alte țări, acolo unde li s-a ivit posibilitatea și unde își duc munca cinstit, uneori cu dublu efort (nu vorbim despre cei care s-au dus nu pentru a munci, ci pentru a fura din munca altuia); unii care și-au definit din vreme scopul în viață și au o preocupare, și-au format o familie, își duc un trai destul de liniștit în țara lor, legați fiind de familie și anumite proprietăți; alții care caută preocupări excentrice și atunci când le găsesc, fără a gândi prea mult, își văd salvarea înrolându-se în formațiuni distrugătoare, supraevaluându-și propria persoană cu o mândrie patologică, nevrotică. Se văd eroi, își sacrifică viața pentru scopul descoperit – cel al răului în lume, al distrugerii. Amintesc spusele scriitorului francez Honoré de Balzac: Răutatea calculată este cea mai ascuţită dintre toate răutăţile. Și alții – mulți de altfel – cu dorința de a-și continua studiile, sub diferite forme. Pentru ultima categorie, dar nu numai, ar trebui pregătiți mai mulți profesori și mai multe centre de studiu, înțelegând minunata lor dorință de a se dărui studiului, adică de a-și lărgi orizontul cunoștințelor în timp. Benefice ar fi mai multe școli, mai mulți profesori, mai multe masterate, mai multe doctorate pentru tineri! Dacă nu pot ocupa atât de repede locuri de muncă, fiindcă ele se găsesc greu, nu ar fi mai bine decât să nu facă nimic sau să caute anturajuri bolnăvicioase sau droguri care să le întunece mințile, să aibă o activitate intelectuală care să le hrănească sufletele? Cu atât mai mult cu cât ei doresc a se cultiva. Nivelul de educație și de cultură trebuie să fie în creștere continuă. Am depășit cu mult vremurile când exista mentalitatea că la munca câmpului sau pentru cea a meșteșugarilor nu este nevoie de prea multă carte. Toți tinerii ar trebuie să se instruiască,  să aibă acest drept. Lor trebuie să li se acorde mai multă atenție și înțelegere.

   De curând am auzit doi tineri discutând. Unul spunea că dorește să studieze mai departe, celălalt l-a luat în derâdere, spunându-i: „Să mai înveți? Ce prostie! Mie îmi trebuie bani, am să fac tot ce este posibil să am bani cât mai mulți și cât mai curând!” Iată, mi-am zis, doi tineri care gândesc diferit! Unul vrea să-și hrănească sufletul, celălalt trupul. Măcar celălalt să fi gândit: „Vreau să am bani ca să-mi pot permite să-mi hrănesc sufletul”. Dar nici vorbă de așa gândire! Iată, mi-am zis, sunt și tineri care nu cunosc adevăratul scop al vieții, nu sunt încă înzestrați cu prea multe cunoștințe, nu au experiența vieții. Filozoful, eseistul român Constantin Noica (1909-1987) atrăgea atenția: „neștiință avem cu duiumul”, dar inadmisibil este să fii ignorant, adică să nu știi ce trebuie să știi”.

   În decizia tinerilor intervine personalitatea, cea care include un set de caracteristici mentale și care reflectă cum gândește, simte și acționează o persoană. În opinia psihologului francez Paul Fraissé (1911-1996), înainte de a defini personalitatea, trebuie să definim persoana, ea însemnând individul uman concret. Personalitatea este unică. Putem constata similitudini între oameni și cu toate acestea sesizăm că indivizii posedă caracteristici speciale sau combinații de caracteristici care-i disting pe unii de ceilalți. Diferența dintre indivizi definește natura unică a  persoanei, influențează asupra modului în care persoana reacționează și interacționează cu ceilalți sau cu mediul. Personalitatea are la bază ereditatea, prin moștenirea genetică, dar este dezvoltată funcție de mediul, educația, cultura, experiența pe care omul o trăiește. Ereditatea poate fi șlefuită de-a lungul vieții, în mod favorabil sau defavorabil, precum o statuie – în scop frumos sau dizgrațios – și aceasta făcându-se în viața de familie, în contextul religiei și al grupurilor de oameni din care persoana face parte. Prin urmare mediul social – cultural joacă un rol important în formarea personalității. Despre personalitate se spune că este „tipul actual al dezvoltării speciei, în forma cea mai înaintată”, fapt pentru care este necesar a i se acorda o mare atenție.

   Într-un eseu publicat de curând, spuneam că este necesar a se face educația și cultura tinerilor pe diferite căi și că, aceasta ar trebui să fie una dintre preocupările importante ale societății. Mi-ar plăcea să cred că va veni vremea unei noi perioade cu sete de cultură, când tinerii vor dori să se cultive și nu să se războiască, când privirile le vor fi curioase și nu ucigașe, când absolvenții unor școli vor putea cu ușurință a continua studiul pentru lărgirea orizontului educațional și cultural, a specializării ulterioare și a formării personalității umane. A investi în educație și cultură, înseamnă a gândi asupra viitorului omenirii. Educația din familie, dar și cea instituțională a fost neglijată o mare perioadă de timp, iar personalitatea și comportamentul au avut de suferit. Acest prejudiciu moral-social continuă, remarca cineva, prin vulgaritatea îmbrățișată în toate domeniile, ca o replică la sentimentele nobile, umanitare ale omului, existente încă.

   Prin educație și cultură omul nu poate ajunge la disperare, nu poate avea sentimentul distrugător al răzbunării, ci i se vor deschide ochii asupra lumii, va învăța cum să folosească cele mai bune percepte morale și va descoperi calea bunelor preocupări, corespunzător aptitudinilor fiecăruia. În caz contrar, parte a tineretului de astăzi, destul de debusolat, va opta (a și optat!) pentru căile opuse binelui, căi ale răului – îndoctrinarea cu ură și răzbunare, necunoscând adevăratul scop al vieții, al lui și al omenirii, precum și strădania necesară împlinirii. Studiul, lectura ar veni în ajutorul formării cât mai rapide a personalității tinerilor, a principiilor corecte ale vieții și modelării ființei spre bine, scoaterii ei de sub influența răului. Cultura trezește conștiința, adică sentimentul responsabilității morale față de propria conduită. Un om fără cultură este un om cu suflet sărac.

   Desigur nevoia de a ne cunoaște, curiozitatea de a descoperi dedesubturile motivelor și temerilor noastre este puternică la noi oamenii și deosebit de utilă. Este necesară cunoașterea nevoilor noastre și a le controla prin voință. Psihologul umanist american Abraham Maslow (1908-1970) a fost cel care a ierarhizat nevoile umane în forma unei piramide, la bază fiind nevoile primitive, în vârf  nevoile cognitive (de cunoaștere, înțelegere, explorare) și cele estetice (frumusețe, ordine, simetrie) arătând că nevoile cognitive nesatisfăcute se transformă în nevoi nevrotice, cu un stil de viață nesănătos. El spunea: „Dacă vom reuși să îmbunătățim natura umană, atunci vom îmbunătăți totul, și aceasta deoarece doar astfel vom înlătura cauza dezordini mondiale”.

       Importantă devine studierea personalității atunci când privim omul ca ființă socială prin excelență, fiindcă omul trăiește printre alți oameni și astfel înțelegerea personalității devine un factor esențial atât în cunoașterea de sine, cât și în cunoașterea celorlalți. Psihologii spun că personalitățile pot fi comparate cunoscând în ce mod și în ce măsură forțele genetice și cele ambientale au interacționat pentru a determina structura și funcționarea actuală a personalității. Cert e că am ajuns să ne întrebăm: „cum este cu putință ce este”, ca tineri fanatici, la numai douăzeci de ani (aproximativ) să-și maltrateze cu bestialitate și să-și ucidă cu cruzime semenii? Care ar fi remediul și cum s-ar putea îndrepta aceste devieri ale personalității? De ce am avut până acum ochii închiși și nu am văzut pericolul? Iată că se confirmă concluziile filozofilor că „există, în chip straniu, răspunsuri care se produc înaintea întrebării”.

   Sigur că viața s-a schimbat, că omul este obligat să se reorienteze pentru a supraviețui. Albert Toffler vorbea în cartea sa Șocul viitorului despre ideologii care pot fi considerate niște „largi fișiere mentale cu sertărașe, în așteptarea de noi date”. Omul lovit brusc de ceea ce el consideră a fi un rău copleșitor pentru el, până ce reușește să se orienteze, să vadă adevărul, trece printr-o puternică agitație și neliniște. Posibil ca tocmai această fază să fi fost speculată de anumiți indivizi născători ai unor ideologii care folosesc mijloace barbare, distrugând lumea. Sunt atrase persoane aflate „în criză”, care intră sub influența factorilor malefici, simțirea și judecata se pervertesc, se produce depersonalizarea.

   Revin întrebând: Poate ar fi fost nevoie de mai mulți dascăli de calitate, de școli, de lecturi, pentru păstrarea sau alegerea unui stil sănătos de viață? Cât și câți au scris sau le-au vorbit tinerilor despre scara de valori care trebuie avută în viață? Care au fost modelele arătate? N-ar trebui adunată, strânsă, chemată, cum vreți să spunem, o elită care să reformuleze adevăratele valori necesare societății și să le dea în vileag, în vederea progresului societății? N-ar trebui ca oamenii care ne conduc să-și pună la lucru imaginația și rațiunea, să reflecteze asupra posibilităților, dar și limitelor omului, pentru a-l feri de atitudini excentrice, cele care ies din limitele obișnuitului? Ar trebui să gândească la viitorul nostru, la viitorul tinerilor astăzi fără ideal moral, fără loc de muncă, familie stabilă, fiindcă ei, tinerii, duc steagul vieții mai departe. Bolta lumii s-a mărit și este nevoie de mai multe coloane pe care să se sprijine, pentru a nu se nărui.

   Părintele român Constantin Galeriu (1918-2003) invoca cuvintele lui Marcu Ascetul: „Trei sunt uriașii care ucid sufletul: uitarea, ignoranța și trândăvirea”. Să gândim asupra lor! Cert este că atunci când duci munca pe care o dorești, o accepți, trăiești în concret și iubire, iar când trândăvești trăiești în abstract și ură, întinzi cu ușurință mâna – răului.

      Putem rămâne pasivi în fața primitivismului, a răului, a cruzimii, a bestialității? Când va reveni lumea la normalitate? Civilizația – produsul minții omului făcut cu mare efort – nu este permis a fi distrusă! Ar însemna un mare regres. O hotărâre trebuie luată. Istoricul și geograful grec Herodot (484 – 425 î. H.) spunea: „Chiar dacă în cale se ivește vreo piedică, valoarea unei hotărâri bune nu-i cu nimic zdrobită”.

CE SE INTAMPLA CU TINERETUL ZILELOR NOASTRE?
Please rate this post.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.