Articole, Eseuri (II)

 Articole, Eseuri (2012) – Volumul II de publicistică, apărut în USA.

(Faceți click pe copertă pentru a comanda volumul)

 

  Ziua copilului

Prin naştere acoperim o infimă parte din absenţa lumii;
prin dispariţie lăsăm loc liber unei alte prezenţe.  

   1 iunie. Zi de vară. Zi în care se sărbătorește această minunată perioadă a vieții pe care o numim copilărie. Este Ziua Copilului, ziua copiilor noștri născuți din dragoste de viață, ființe gingașe care vin pe lume, aprind și întrețin în noi acel foc al iubirii. Primul surâs gingaș, primul cuvânt rostit, prima strângere de mână, sunt gesturi care ne fericesc și care nu se uită toată viața. Și apoi farmecul atâtor întrebări puse de ei…

   În această zi soarele va străluci și îngeri din cer vor coborî să mângâie copiii lumii întregi, să-i iubească pentru puritatea sufletelor, pentru frumusețea trupurilor lor fragede, fiindcă ei sunt binecuvântați de Dumnezeu. „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu”, a spus Iisus. „…Și, luându-i în braţe i-a binecuvântat, punându-şi mâinile peste ei” (Marcu 10:14-16).

   Fiecare copil dăruit nouă de către Dumnezeu este frumos, este curat sufletește, cere protecția și dragostea părinților; fiecare copil venit pe lume ne aduce fericirea. Sufletul unui copil este ca o grădină în care cresc întruna flori divers colorate și parfumate. Purtat în brațele părintelui el se simte ca într-un Paradis; legănat de brațele mamei, are parte de cele mai frumoase vise. Mângâiat apoi, îmbrățișat, sărutat, sfătuit, încurajat, copilul crește frumos. Și parcă văzându-i cum cresc, știm mai bine pentru ce am venit pe această lume, știm mai bine ce avem de făcut, iubim mai mult viața, viitorul ne surâde și o putere se naște în noi, în lupta cu greutățile vieții.

   Să le dorim să crească frumos precum plantele în lumina soarelui, cu credință în Dumnezeu, cu dragoste pentru părinții care le-au dat viață, cu dragoste de timpul și spațiul în care le-a fost hărăzită nașterea și în care au crescut. În această zi să devenim și noi copii, să le facem ziua frumoasă, să se simtă înconjurați de atenție, veselie și dragoste.

   Copilăria este partea cea mai frumoasă a vieții, când uimirea și miracolul însoțesc toate clipele copilului, dar trece repede, lăsând cele mai frumoase amintiri. Copilăria este regatul în care nu moare nimeni, spunea cineva, deoarece copilul în naivitatea și optimismul său, nu conștientizează actul morții, micile lui spaime și înfiorări sunt cele în descoperirea naturii.

   Lucian Blaga credea despre copilărie că este „Inima tuturor vârstelor”. Această afirmație are conotație filozofică: din fiecare vârstă a omului nu ar trebui să lipsească germenele copilăriei, asemuit cu acel organ – inima, căruia i se atribuie cea mai intensă activitate, dar și perceperea simțirilor, a emoțiilor și care-l determină pe om să mărturisească ceea ce simte. Oamenilor de multe ori le e teamă să-și dezvăluie sentimentele, emoțiile, și le ascund. Emoția este ceea ce omul manifestă în afară, cuvântul provine din limba latină, „emovere”, însemnând „mișcare dinlăuntru în afară”. Copilul nu ascunde, el mărturisește simțirea. Fără inimă omul nu poate trăi, este mort, fără a fi și copil în toate perioadele vieții, nu poate fi un om cu adevărat viu. Cel puțin așa înțeleg eu cugetarea lui Lucian Blaga.

   Din punct de vedere religios, cunoaștem că Iisus a iubit copiii. Iubea firea lor copilărească, zburdălnicia, sinceritatea, lipsa de prefăcătorie. Cuvintele articulate ale copiilor erau ca o muzică în urechile Sale și-i înviorau inima atunci când era abătut din cauza vicleniei, fățărniciei, răutății oamenilor cu care venea în contact. Iisus spunea că oamenii maturi trebuie să fie precum copiii: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3-4).

   Să ne iubim copiii în această zi, dar și în toate zilele noastre, să-i fericim, fiindcă copilăria este scurtă, maturitatea vine cu problemele ei mari, grele, uneori dureroase, dar, în același timp frumoase și interesante; apoi vine vremea când reflectăm asupra tot ce rămâne în urma noastră:

   Copilărie, ecou lung,/ prelung repetat, mereu regretat…/ Unde sunteţi dimineţi ale copilăriei/ când totul părea învăluit în mister?/ Unde sunteţi zile ale copilăriei,/ lipsite de griji şi nevoi?/ Unde sunteţi seri ale copilăriei/ când priveam stelele/ dorind să le-nţeleg pâlpâirea?/ Unde sunteţi nopţi ale copilăriei/ când îngerii se grăbeau/ să-mi închidă pleoapele,/ să-mi vegheze somnul?/ Unde eşti copilărie,/ nevinovăţie, bogăţie de timp?/ Acum, timpul ameninţă cu degetul,/ trupul refuză discret prietenia,/ îndoiala şi nesiguranţa/ traversează clipele rămase…

 Vavila Popovici    

 * * *

Order now from Amazon:
https://www.amazon.com/dp/1470096978

* * *

 

Articole, Eseuri (II)
Please rate this post.