Articole, Eseuri (I)

 Articole, Eseuri (vol. I) – volum antologic de publicistică, apărut în SUA, 2010.

(Faceți click pe copertă pentru a comanda volumul)

Articole Eseuri (2010)

 Câinii noștri

 „Câinele este virtutea ce neputând să devină om, s-a prefăcut în câine.”
Victor Hugo

Pe un linţoliu de frunze moarte, un animal doarme încovrigat, zgribulit. Este iarnă, început de primăvară? Oricum, este frig. Vântul smulge brutal tot ce întâlneşte în cale, până şi lacrimile din ochii mei. Oamenii trec indiferenţi. Acest animal nu are nici casă, nici hrană. Părăsit de prieteni, mai deschide câte un ochi de teamă, de pază, dar nu se mişcă din loc. Îl privesc şi merg mai departe. Alt câine vine în urma mea, îmi atinge pulpa piciorului şi-i simt trufa rece. Este flămând, dar nu muşcă din carnea mea. Câinii, aceste animale, se învârt în jurul nostru, caută hrană pentru supravieţuire, caută un pic de atenţie, un pic de dragoste! Cu ce se deosebesc de noi oamenii? Nu pot să vorbească limba noastră, nu se pot face înţeleşi prin graiul lor, dar judecă şi au aceleaşi sentimente ca şi noi oamenii… Nu în zadar medicul psihiatru, scriitorul suedez Axel Munthe care a iubit aceste animale, a spus despre câine, judecându-l din punct de vedere moral, că este „cea mai perfectă creaţie a lui Dumnezeu”. El nu se poate preface şi este tot timpul cinstit şi sincer; se află într-o relație mult mai apropiata de adevăr și dreptate, decât noi, oamenii. Cinstit fiind, câinele nu minte niciodată, nu înșeală, nu umblă cu vicleșuguri, nu măsluiește, nu răstălmăcește, își apără doar propria-i ființă, teritoriul și stăpânul. Dacă este hrănit după necesități, nu fură, precum fură oamenii, când se satură nu se lăcomește, ci se gândește la prietenii săi flămânzi. N-ați văzut niciodată un câine ducând în gură un ciolan, fugind cu el, străbătând drum lung pentru a ajunge să-și hrănească prietenii? Se rușinează și regretă dacă face un gest de care noi nu suntem mulțumiți, coborând coada, culcându-se pe cele patru lăbuțe, spăsit și trist. De ce, noi oamenii, coborâm în infernul furtului și al minciunii cu atâta ușurință și fără nici un regret? Mințim la tot pasul; ne mințim prietenii, colegii de muncă, cunoștințele cu care intrăm în relații… Și ce dobândim prin minciuni? Strămoșii noștri ne-au lăsat niște reflecții, precum: „Minciuna are picioare scurte” și „Adevărul iese la suprafață ca untdelemnul”.
Probabil și ei condamnau minciuna și doreau să învățăm a spune adevărul, căci în vremuri corupte, minciuna este la rang înalt: „Minciuna stă cu regele la masă!” Sinceritatea aparține ființelor cu suflete curate și iată că această sinceritate este atributul acestui animal.

Noi oamenii am învățat să mințim, mințim cu toții, trăim într-o epocă a minciunii și a ipocriziei, ipocrizia fiind distorsionarea realității care nu ne convine. Oamenii își controlează gândurile care au zburat între timp prin toate spațiile și numai apoi spun câte ceva din acele gânduri; fac o selecție și nu este rău, dacă selecția este făcută în scopul de a proteja semenul, dar aceasta se întâmplă mai rar… Câinele însă, fiind sincer, necunoscând ipocrizia, își manifestă direct gândurile și sentimentele.

Unora le este teamă de câini, le este teamă de mușcătura lor, dar câinele are motivația sa atunci când recurge la violență. El simte repulsia sau teama omului, simte ura din sufletul lui, își apără cu îndârjire teritoriul, stăpânul, fiindcă el nu își uită niciodată obligațiile, datoria. Cum se explică aceasta? Orice sistem viu are structura sa, câmpurile vitale și centrii info-energetici, fie el sistem vegetal, fie animal, fie uman; câmpurile vitale au informații, energii care intră în rezonanță cu alt sisteme vii; deci fiecare structură, datorită activității energiei vitale generează în jur câmpuri vitale caracteristice, precum apare un câmp magnetic în jurul unui conductor prin care trece curentul electric și fiecare structură și câmpurile ei vitale sunt coordonate de centrii info-energetici. Atunci când suntem în apropierea unui câine, informațiile merg de la noi spre el și de la el spre noi. Nouă ne este teamă, nu știm să ne stăpânim teama, urâm în acel moment, unii chiar încearcă să-i agreseze cu un obiect și câinele având o motivație prinde curaj, știe că poate ataca. Cei de rasă sunt avantajaţi, sunt îngrijiţi oarecum, sunt ținuți în lesă (dar nu toți stăpânii respectă convenția!), recunosc un stăpân (nu cunoaștem criteriile după care recunoaște supremul stăpân!) căruia îi oferă afecţiune, fidelitate, dar și celor din jurul stăpânului! Puţini sunt oamenii care ştiu să aibă grijă de un câine. Mulţi își aleg unul şi nu ştiu, nu au nici minime cunoştinţe despre îngrijirea lor, nu au afecţiunea cuvenită. Alţii iau câini pentru a avea asupra cui să-şi manifeste temperamentul agresiv, surplusul de autoritate, orgoliul.
Sunt mulţi oameni care nu ştiu să îngrijească nici propria lor persoană, dar mi-te un câine! Câţi nu trăiesc în mizerie asemenea animalelor fără stăpân?
Aceştia au convingerea că şi câinii trebuie să trăiască la fel! Iată că sunt oameni care duc viață de câine, dar și câini care duc viață de om!

Oamenii educaţi care ştiu să trăiască în linişte, în curăţenie, creează aceleaşi condiţii şi animalelor pe care le adoptă, îi iubesc. Un câine trebuie îngrijit, trebuie să i se acorde timp pentru igienă, pentru hrană, pentru plimbare, pentru mângâiere şi afecţiune. Câinele poate fi dresat, el este capabil să învețe, să adauge ceva nou la experiența lui de viață. Un câine trebuie să aibă spaţiu pentru libertatea de mişcare, de plimbare; trebuie dus la medic, vaccinat, supravegheat…

Din totdeauna el a fost animalul de companie, prietenul omului, cu sentimente de afecţiune pentru acesta. Cum altfel ne putem explica faptul că de multe ori câinii au salvat vieţile oamenilor, sau au ajutat şi ajută oamenii cu diverse deficienţe – orbii, surzii? Câinii sunt animale inteligente și sensibile. Au evoluat mult și destul de rapid, ca urmare a apropierii lor de oameni. A făcut cineva legătura între oamenii străzii, cerşetorii şi aceste animale părăsite de pe străzile oraşelor? S-au integrat ei în viaţa noastră? Avem noi răbdarea a-i înţelege şi a ne explica toate gesturile lor? Cum altfel îi vom putea integra în viaţa noastră? Ei singuri se străduiesc pe cât pot a-şi apăra viaţa, dovadă că s-au adaptat perfect la traversarea corectă a străzilor, fără ajutorul nostru şi mult mai curând ca noi, oamenii. Am aflat din studiile recente ale unui cercetător că ei sunt la fel de inteligenţi ca şi copiii în vârstă de doi ani, că sunt capabili să înţeleagă până la 250 de cuvinte și gesturi, să numere până la cinci și să realizeze calcule matematice simple.

Unii observă bătaia de joc asupra animalelor şi nu le pasă, alţii tac, complici fiind prin această tăcere. Cu ce drept chinuim un pui de câine, îl batem, îl aruncăm în stradă, îi tăiem urechile şi coada? S-a întâmplat, am auzit, în cel mai brutal mod, în plină zi, într-un parc, de către un grup de copii diabolici… şi se mai întâmplă! Cum să nu fie marcat acel animal, cum să nu dorească să se răzbune când i se ivește prilejul? Să ne supărăm pe oameni, nu pe câini atunci când muşcă, fiindcă oamenii au un comportament neadecvat care-i îndârjește, îi sălbăticeşte. „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” este îndemnul adresat de Divinitate umanităţii violente.

Civilizat este ca atunci când o persoană nu-și mai poate îngriji câinele, să fie obligată prin lege să se adreseze caselor de animale. De acolo cineva să preia animalul și să-l pună pe lista de adopție. Câinii să nu fie alungați în stradă, ci să existe acea dragoste pentru animale, respect pentru spațiul în care se trăiește și respect pentru lege. De lesă să li se atașeze un mic medalion cu numele câinelui și numărul de telefon al stăpânului. Astfel, dacă un câine se pierde, cel care îl găsește să-l poată înapoia stăpânilor săi. În cazul în care câinele nu are acest medalion, poliția îl poate duce la o casă de animale pentru a fi îngrijit și pus pe lista de adopție, eventual căutat și găsit acolo de către stăpân. La noi câinii au fost lăsați să se înmulțească fără nici un control (au avut măcar această libertate!), iar acum ajung în stradă datorită oamenilor care îi abandonează în momentul în care se satură de prezenţa lor în casă, în curte, sau când consideră că se cheltuiesc prea mulţi bani pentru mâncarea lor. Unii oameni îi omoară, folosind diferite metode…„Omul este cel mai periculos animal” spunea cineva, şi poate… că avea dreptate!

 Publicat în februarie 2010 – România, Germania, SUA.

* * *

Order now from Amazon:
https://www.amazon.com/dp/1453784276

* * *

Articole, Eseuri (I)
Please rate this post.