Antologie selectiva a referintelor

Antologie selectivă a referințelor (2017)

 

LA ANTOLOGIA VAVILA POPOVICI  

O antologie selectivă a referințelor, prin Vârste-timpuri, la cumpăna prodigioasei regresiuni în memorie, poate cumva clepsidrică, necum a etapelor parcurse – pantarhei – pe aripa geamănă emotion-cogito, a Gânditorului brâncușian, sau, mai aproape, a Columnianului ce zvâcnește pe verticală din incinta Tg. Jiană a Porții Sărutului… Cândva, am dialogat despre această paradeigmă cu un unic prieten – inegalabil în scrisul critic parafrazic, Marin Sorescu, pe când făureau la Craiova revista Ramuri…, subtitrabilă Alburnus… Perfida auto-cenzură a fost parodiată de el prin câteva cărți memorabile, ca și piese de teatru (Pluta meduzei, etc.) – subtextualismul fiind foarte incomod pentru regim (Scorpie, nămol…)… însă o parte din elite dezavuau rezistența prin cultură. Sorescu era singur printre poeții, criticii și cititorii Vavilei Popovici de unii singuri și, dintre cei care ne dau acea savoare – bucurie rară a comunicării elevate, filosofice, mă rezum la Gheorghe Grigurcu, Ion Popescu Brădiceni, (Ostrakon II, Eliberarea din Metafizis). Călătorii inițiatice – fie hierofanice. Procedeul acelor critici care reumple melodios și ÎN OGLINDĂ, ESTE POLIEDRIC, minunat iar cristalelor care curg, v. Elyttis – sonor caleidoscop. Într-un anume aranjament, antologarea autoarei nostre are criteriul acelor importanți critici – aleși, ornamentic… Onor-criticii scriu în oglindariul operei d-sale prin parafrazare – adică inspirați din chiar discursul celor… o mie și una de… poeme, aluzie la Lothusul micro-macro cosmologic…. Constanta dinamicii ne-heggeliene, a poetesei și eseistei este erudiția, empatia divinului, imensa cunoaștere și mai ales aforistica pe care zidește textul. Cronicile sunt complementare, opera cheamă unul-și-unul, numeroase voci ale chorului neo-antic, cum scrie V.P. încetinind resorbția Ideilor vizibile…, vezi pleiadicii Vinea, Romul Munteanu, dar și imensa înșiruire de exegeți pe meridiane. Criteriul dăinuie valoric, nu departe de un mare liric contemporan, Dumitru Găleșanu, (Tratat perntru nemurire, TracusArte, 2016).  Remember, Paracletul este Spirit pogorît întru re-spiritualizarea progresivă a sa (V.P), travaliul trans-figurativ al autoarei comentate fiind firesc cvasi-feminin, neoliberal, cum dixit Mihaela Miroiu (Rev. de filosofie). In extenso, cel al lumii-de-lumi, ca o orgă la flaut… (n.). Blaga… nu ucide, ci sporește a lumii taină, în corola-lothusul de lumini… Scânteile lui Iov, devin puzderie de licurici care – cu magice elitre – cuvinte poiesis, se fac auzite de stele. Cronicarul alege piatra filosofală și rotește, caleidoscopic, în ocheanul întors al irizărilor celei mai splendide limbi materne-paterne, româna.  Cum am mai scris, opera e cea care nu își devoră Creatorul, ci oferă împărtășanie, se cere reînțeleasă, se repetă spiralic. Ar fi simplist să consideri aceasta doar o prețiozitate epatantă. Avem, prin această selecție auctorială, o capo-d-operă întregind portalul-blog al unei scriitoare care, prin tot ce face, dăruie.  

  1. Ora concludem

Mirabila sămânță… risipei se dedă Florarul. Visând, întrezării prin doruri, latente pulberi aurii…  De unde, chiar acum, gândul și telefonul marelui nostru poet nevăzător Francisc Pal, din Canada? Dinspre Homer, Borghes, Dorin Tudoran! Cade-n sus felurimea de nume, anacronice… de la Dante la Baudelaire, de la florile răului la Villon, Patapievici, a.e. baconsky sfârșituri fără-nceputuri… Fulguind ca încetinirea mărețului imn Song of myself, de Walt Whitman, contra Invocațiilor nimănui, a lui Ion Caraion sau Caftangioglu… Toți referenții cad de acord că opera Vavilei Popovici e apollinică, solariană. Ceea ce credem și noi, subsemnatul, și editorul Ștefan Doru Dăncuș. * O temă a levitației, a planărilor sub vulturi, sub parapante (n.n.) jubilează ca un salt de re-ligare (id), scanând clarurile blagiene, numeroșii referenți în ultimele decenii, de la poeți – critici, ai diverselor școli literare: Nicolae Manolescu, Nicolae Ioana, Simion Bărbulescu, Ion Papuc, Victor Sterom, Eugen Evu, deloc ultimul de pe listă… Despre ea au scris sute de reviste, inclusiv din diaspora românilor și continente.

Pasaggio (Eseul Libertate și metodică a exegetului de excelență Iulian BOLDEA, conspectează, în Discobolul albaiulian, pag. 5-7) uluitor de lucid, autori și opere foarte potrivite și eseisticii Vavilei Popovicvi, însă într-un areal cutural-psihanalitic, prin viziunea germană, de la Schelsak, pe care am avut onoarea să îl cunosc și public și cu care am corespondat). Enumerarea autoarei este cea mai legitimă, a Afectelor. Trimiterile criticilor sunt spectaculoase, substanțiale, deloc ironice. Invocarea iernii din acest hronic și cântec al vârstelor, redevine una a Primăverii.

Patetica, în oglindă  …o nenumăraților!  O afirmație care revine halucinant pe televiziunile unui post al noii dizidențe (Ulițkaia, 17 0ct. 2016) evoca enunțul capturat și de un mare editor al meu (Mircea Ciobanu, ed. C.R.) – că lumea culturală nu poate avea directori de conștiință… O, dintre cei 5 milioane de scriitori români din lume, e probabil că numărul lor este mai mare decât cel al scriitorilor din teritoriu. Curajul, demnitatea, moralitatea, sunt comentate eseistic și de Vavila Popovici, care poate fi așezată, negreșit, între scriitorii cei mai importanți ai Limbii și Gândirii Române. Omul se repetă.

Eugen Evu    

* * *

Un portret – mai mulţi autori

Destinul scriitorului din destinul omului izvorăşte, se împlineşte şi rămâne în memoria timpului. Iar timpul le tezaurizează pe toate cele necesare dăinuirii. Timpul fiind, de fapt şi de drept, omul; adică beneficiarul. Cel care nu doar pentru sine lucrează, ci şi pentru cei care vor veni după el. Acesta este sensul existenţei umane şi aceasta este ţinta supremă.

Destinul omului şi scriitorului Vavila Popovici se înscrie armonios în acest cerc, exemplul putând fi socotit ca unul de referinţă. Viaţa trăită – biografic, geografic, profesional, social, intelectual, creator – face substanţa cărţilor sale. Nu, însă, o viaţă reprodusă fotografic, ci una metamorfozată şi evaluată ideatic. Filosofic. Scopul transpare cu evidenţă: cititorul să tragă învăţăminte şi… să se înveţe minte…

Rememorez, răsfoindu-i cărţile despre care am şi scris, la timpul potrivit. Închipui un portret mental de o impresionantă complexitate. Vavila Popovici s-a răsădit deopotrivă în cărţi de poezie – unele în română şi engleză –, în proză narativă, în file de jurnal, în articole şi eseuri. Peste tot, ca un leit motiv, am întâlnit informaţia amplă şi sentimentul profund, mereu susţinut de o gândire inteligentă, optimistă chiar şi în momentele de melancolică singurătate. Viaţa în vâltoarea ei. Dar şi mijlocele prin care se pot evita scufundările fatale.

Îmbrăcămintea artistică pe care Vavila Popovici o oferă cu generos har scrierilor sale este purtată cu eleganţă de substanţa ideatică, autoarea dovedindu-se o structură în egală măsură metaforică şi ştiinţifică. Formaţia inginerească nu este, în cazul ei, un obstacol. Dimpotrivă. Un îndemn şi un sprijin în alcătuirea operei bazate pe simţ artistic şi pe rigoare intelectuală. Am reţinut, din volumul „Gânduri”, publicat în America în anul 2009: „Trăim şi gândim, şi cu gândurile noastre înfrumuseţăm sau urâţim viaţa” (…) „Amintirea te călăuzeşte spre introspecţie şi analiză. Poate de aceea amintirile dor!?” Sunt gânduri şi imagini pe care coautorii acestei noi cărţi – „Antologie” – le remarcă şi le comentează în chip felurit, dar într-o aceeaşi gamă. A valorii, nu doar literare.

ANTOLOGIE selectivă a referinţelor (selecţie realizată de Vavila Popovici) este un volum ilustrativ pentru creaţia autoarei. Un adevărat portret, realizat de mai mulţi zugravi ai cuvântului, publicat în anul 2017 la Editura „Singur” din Târgovişte. Sunt cuprinse în carte prefeţe, postfeţe, recenzii, articole analitice, studii. Semnatarii sunt personalităţi de circulaţie în literatura română contemporană (Eugen Evu, Simion Bărbulescu, Ion Papuc, Calistrat Costin, Nicolae Ioana, Constantin Mănuţă şi alţii încă), profesori (M. Alexandrescu, Elena Cruceru, Mariana Strungă, Ion Georgescu ş.a.), compozitorul Doru Popovici, jurnalişti (Aurel Gagiu, Luiza Petrică, Cristian Constantin etc.). Nume multe, care, neputând fi cuprinse toate în aceste puţine rânduri, pot fi găsite în cartea în discuţie. Condeieri pricepuţi şi mereu trăitori în dorul cărţilor frumoase.

Mai importante sunt, însă, contribuţiile acestor condeie respectabile la conturarea unui portret literar impus deja atenţiei generale: critici şi cititori, deopotrivă. Iar cititorii cărţilor scriitoarei Vavila Popovici sunt răspândiţi pe toate meridianele şi paralelele globului. Act împlinit şi cu ajutorul exegezelor la care fac trimitere, multe dintre acestea fiind publicate, îndeosebi în reviste de format electronic, în toată lumea (S.U.A., Canada, Irlanda, Germania, Spania, Belgia, Israel, România fiind, totuşi, preferată).

Multe şi diverse au fost drumurile unui destin împlinit cu de toate ale vieţii, dar, până la urmă, victorios prin cărţile care, în timp, vor înfăţişa urmaşilor un portret uman-literar luminos. S-a născut în satul Suliţa, din judeţul Hotin, un spaţiu românesc şi el cu un destin zbuciumat: când integrat vetrei străbune, când sfârtecat de hotare înveninate. În România – Mare sau Mică – a sălăşluit prin multe locuri: Tg. Jiu, Tg. Mureş, Piteşti. Dar şi Iaşul în care şi-a făcut studiile superioare, la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi”. A mai călcat, însă, şi alte meleaguri, peste tot fiind uimită de frumuseţile acestei ţări şi în permanenţă însoţită de fiorii artelor, literatura şi muzica în primul rând. Vavila Popovici nu cântă doar prin cuvinte; ea naşte fiori artistici şi prin mângâierea clapelor pianului. Un artist în dublă ipostază – s-ar mai putea spune. Acum, Vavila Popovici trăieşte într-un alt punct cardinal. În America. Aşa cum reiese din propriile scrieri, ea nu a plecat singură… de acasă. A luat şi acasa cu ea. România. România care nu a uitat-o şi care o fericeşte găzduind-i cu firească generozitate operele.

Volumul de faţă este un model în acest sens. El ilustrează, în primul rând, recunoaşterea unei valori demne de întregul respect. Lucru care, ca o încununare, se petrece şi prin alte colţuri ale lumii, peste tot pe unde scriitoarea îşi publică lucrările. Iar lumea o răsplăteşte, nu numai prin meritate aprecieri publice. Anul 2014, de exemplu, a fost unul de mare rezonanţă pentru Vavila Popovici. Atunci, Academia Il Convivio din Italia i-a acordat Primo Premio Assoluto, pentru volumul de poezie – bilingv – „Love Story”. Răscolindu-mi memoria, mi-am adus aminte de strălucitul precedent. În anul 1878, „acel rege-al poeziei / Veselul Alecsandri” a câştigat concursul de la Montpellier cu poezia „Cântecul gintei latine”. În anii mai apropiaţi de noi, au mai fost asemenea întâmplări, de diverse dimensiuni, care arată celor interesaţi că… nasc şi la România valori. Între numeroasele dovezi – şi cartea căreia i-am dedicat aceste rânduri.

Mărturisire de final. Nefiind un iniţiat în materie, nu mă lasă inima ca, totuși, să nu risc o afirmație, care nu este una de conjunctură şi nici de îngâmfare. Eu cred că imaginea cea adevărată a României, în plan extern, nu este dată de politicieni. Nici măcar de nivelul economiei naţionale. Nici de alte elemente, efemere. Cultura naţională este vectorul determinant. Literatura, artele plastice, inventica, sportul (da, sportul!) şi eroismul (cel patriotic, necum cuceritor) sunt particularităţi esenţiale ale portretului naţional. Inteligenţa românească, de toate felurile, este cea mai căutată „marfă”, mai cu seamă prin locurile unde mediocritatea împărăţeşte, iar banul este ochiul dracului.

Vasile Filip – Iași, iunie 2017

 * * *

“Săgetătorul peste mări și țări”

Scriu aceste rânduri temându-mă că nu voi reuşi să găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima admiraţia faţă de scriitoarea Vavila Popovici – romancieră, poetă, publicistă, eseistă şi memorialistă, stabilită pe pământ american. Nu o cunosc decât din cărţile sale, din articolele şi eseurile pe care le semnează în „Săgetătorul” ori din alte surse. Iată cum o descriu cei care o preţuiesc: Cristina Onofre, poetă: „Un cer de linişte inspiră această fiinţă. O linişte fără cusur. Când ne întâlneam ne spuneam cuvinte izvorâte din inimă, cuvinte şi stări de prietenie, fără a fi prietene, după regulile prieteniei, în sensul că ne întâlneam rar. Îmi amintesc cu plăcere şi cu emoţie de lansările de carte la care participam şi, desigur, la cele care m-a onorat cu prezenţa. O îmbrăţişez cu drag”. „O cunosc pe doamna Vavila de peste 30 de ani. O citesc de atunci şi o preţuiesc; am publicat-o în «Săgetătorul» şi în revista «Argeş»”, îmi spune directorul Filarmonicii Piteşti, Jean Dumitraşcu, fost redactor-şef al revistei „Argeş”. Seniorul culturii argeşene, prof. Mihail Ghiţescu, vorbeşte despre „o scriitoare desăvârşită, o iubitoare de oameni, de familie şi de plaiurile româneşti. A plecat în America la fetele ei stabilite acolo, fiindcă rămăsese singură. A stârnit în lumea literară nu doar admiraţie, ci şi invidie. Sunt multe de spus”… Prof. Vasile Ghiţescu: „Doamna Vavila Popovici? O femeie de o sensibilitate deosebită, onestă, cu un dezvoltat simţ artistic, deşi a lucrat ca inginer chimist”. Acestea fiind însuşirile OMULUI botezat întru Hristos cu numele Sfântului Vavila, portretul literar al SCRIITOAREI este oglindit în paginile recentului volum „Antologie selectivă a referinţelor” (Ed. Singur – Târgovişte). Cititorii pot afla locul şi rolul scriitoarei Vavila Popovici în literatura română din comentariile critice ale autorilor din ţară şi din Occident, preluate şi din presa argeşeană: Allora Albulescu-Şerb, Vasile Ghiţescu, Renata Alexe, Catrinel Popescu, Amalia Constantinescu, Diana Popescu, Cristian Constantin, Mirela Neagoe, Traian Gărduş, Roxana Trăşculeasa, Marian Barbu. Eseurile Maestrului compozitor, dirijor, poet şi muzicolog Doru Popovici, suflet mare şi generos, prieten al „Săgetătorului”, şi ale directorului-fondator al publicaţiei, prof. Mihai Golescu, sunt pe măsura reputaţiei sale. Eseurile din „Săgetătorul” au apărut şi în publicaţiile occidentale (Lumea Românească- Michigam, SUA, Armonia – Carolina de Nord, SUA, Occidentul românesc, Spania, Pro Diaspora, Germania, Observatorul, Canada, Clipa, California, SUA, etc., ceea ce înseamnă că suplimentul cultural al cotidianului „Argeşul” a devenit cunoscut în lumea publicisticii europene, dar şi pe continentul american. Iată cum doamna Vavila Popovici, care-şi scrie cărţile doar în limba română, deşi e cunoscătoare imbatabilă de limba engleză, se poate numi unificatoarea publicaţiei noastre cu cele occidentale. „Voi scrie româneşte pentru că aşa m-am născut şi aşa voi muri, vorbind şi scriind pe limba sufletului meu. Limba română este spaţiul în care mă simt bine. Încerc pe cât e posibil să fiu utilă, să amintesc prin scrierile mele adevăratul spirit românesc care poate fi exemplar în lume”, se destăinuia într-un interviu pentru revista „Mesagerul Românesc”. Spirit românesc pe care românca îl duce în diferite alte ţări ale continentului (Germania, Belgia, Spania, Danemarca, Israel, Italia) atât prin articole şi eseuri de o mare încărcătură morală, filozofică, istorică, religioasă, socială, educativă, cât şi prin numeroasele volume pe care le scrie în limba lui Eminescu. Când dorurile şi amintirile legate de părinţii care i-au asigurat o copilărie fericită şi ferită de răutăţile vremurilor, dor şi de locurile şi oamenii pe care i-a cunoscut dau năvală în casa sufletului său, scrie poezie, fiindcă „poezia alină, îmblânzeşte trecerea anilor, face viaţa mai suportabilă”. Când tristeţile îi creează stări de nelinişte, sunetul muzicii îi mângâie inima, interpretând la pian melodii romantice din repertoriul românesc şi universal. Este astfel confirmată reflecţia poetei-publiciste, Dorina Mihai Moise, cu ocazia unui medalion literar-muzical consacrat scriitoarei, la Centrul Cultural Piteşti: „Lumea zilelor noastre are o imperioasă şi urgentă, evidentă şi profundă nevoie de vibraţiile îndreptătoare şi alinătoare ale poeziei şi muzicii. Un mare impas pentru calitatea trăirilor noastre îl constituie îndepărtarea de fervoarea şi entuziasmul pe care îl pot întreţine şi formula artele frumoase.” Având educaţie creştinească, doamna Vavila participă la liturghiile Bisericii Ortodoxe din oraşul Durham NC, alături de comunitatea românească. Într-o sfântă zi de duminică, în ianuarie 2014, le-a vorbit enoriaşilor despre viaţa şi opera lui Eminescu. Recitând în liniştea sfântului lăcaş din versurile marelui poet, ne putem închipui că şi îngerii îi vor fi dat ascultare.

Gheorghe MOHOR

 * * *