Albumul cu fotografii

 Albumul cu fotografii – volum de proză, publicat 1999, România.

În „Albumul cu fotografii” remarcăm darul autoarei de a realiza minunate descrieri într-o continuitate clasică ce-l aminteşte pe A. Vlahuţă. Familia porneşte într-o călătorie prin ţară şi se retrăieşte în istoria rădăcinilor sale. Cititorul se identifică în felul acesta cu noţiuni aproape pierdute de vreme, cum ar fi: neam, ţară, patrie. Doamna Vavila Popovici reintroduce în literatura română patriotismul autentic şi demnitatea originii strămoşeşti care, prin filonul ortodoxiei, are un cod de legi morale, iar prin istorie – un drept la pământul străbun.

 Elena Cruceru

 * * *

Cunoscuta poetă a spaţiului argeşean, şi nu numai, coborâtoare dintre minunile Bucovinei de Nord, doamna Vavila Popovici s-a dovedit a fi şi o prozatoare remarcabilă, aşa cum o mărturisesc cele două cărţi apărute la un interval de patru ani, fără a întrerupe creaţia lirică al cărei curs impetuos a continuat. Prima, Albumul cu fotografii, (Editura “Caligraf activ”, Piteşti, 1999) foloseşte ca pretext literar fotografiile albumului de familie şi este o lucrare memorialistică alcătuită din amintiri dragi purtate în mintea şi inima autoarei. Locuri şi oameni, oameni şi întâmplări, toate constituite în tehnica flash-ului, prin fulgerări sentimentale pe care timpul le-a aşezat statornic în tablete ale unei vieţi curate, cinstite, dar nelipsite de cutremurări: “Viaţa ne oferă o cronologie a evenimentelor şi faptelor, o istorie a fiecăruia, pe care mai târziu, cu un efort al memoriei, o aducem aproape” – spune la începutul cărţii doamna Vavila Popovici, intelectual de elită, a cărei cultură îşi aruncă reflexele la începutul fiecărui capitol fără nume, prin moto-urile – citate din scriitorii şi filosofii care i-au marcat existenţa. Între ele, ale unui preferat, Petre Ţutea (ca şi Emil Cioran şi N.Steinhard): “Miticul amestecă cerul cu pământul, iar magicul se mişcă între cer şi pământ.” Sau moto-ul legat chiar de substanţa “Albumului cu fotografii”: “Amintirea este singurul rai de unde nu putem fi izgoniţi.” (I.P. Richter). Cititorul este marcat încă din primele pagini de drama evacuării din Basarabia şi Bucovina, provocată de ultimatumul dat de ruşi. Copil fiind, autoarea a înregistrat durerea românilor alungaţi din peticul lor de ţară… străzi, vagoane în gări, lumea înnebunită, împachetarea bunurilor agonisite de-o viaţă… ziua oamenii alergând dintr-o parte în alta, urlând, plângând, blestemând.”… Retina a reţinut imaginile de coşmar pe care le înfăţişează intercalate cu fragmente sintetice din istoria pământului în strânsă legătură cu blestematul testament al lui Petru cel Mare, din 1724: “După cucerirea Suediei, Persiei, Poloniei şi Turciei, Rusia să stea de vorbă cu Curtea Franţei şi Austriei pentru a împărţi lumea; dacă ele vor refuza, să fie asmuţite una contra alteia şi apoi să fie doborâte. Aşa poate şi trebuie să fie Europa.” Toţi ţarii şi conducătorii bolşevici l-au urmat şi tendinţele lor expansioniste se manifestă şi azi şi se vor menţine în vecii vecilor. Din toate amintirile răzbate, curată, adevărată şi uriaşă, dragostea pentru Mihai, tovarăşul de viaţă al scriitoarei, medic chirurg marcant. O fotografie şi alta îi provoacă noi aduceri aminte. Iubirea din Iaşi în studenţie, căsătoria, stabilirea în Piteşti, concediile la doi ani, marea, muntele, mănăstirile, închisoarea politică din Piteşti cu reeducarea impusă de Ţurcanu prin suferinţă, anii crunţi înduraţi aici de Mihai, transformarea deţinuţilor în torţionari. Dese incursiuni în istoria naţională, în cea a oraşului în care s-a stabilit, în filosofie, citate, descrieri interesante şi bine nuanţate plastic din condei, copiii: Raluca, Alina şi Andrei, vechi scrisori recitite, fizionomii în portrete vii, casa mult visată şi truda pentru ridicarea ei, spre munte, în Brăduleţ, atacurile administraţiei împotriva construcţiei, foametea anilor 80, cozile la alimente, şicanele securităţii, cenaclul “Flacăra”, versurile şi structura psihologică ale lui Adrian Păunescu, citate multe din poeziile lui, muzica cultă îndrăgită, discuţii contradictorii despre materialism şi spiritualism, realism şi idealism, flash-uri incitante, segmente din viaţa unei mari doamne a intelectualităţii româneşti. Ultima parte a cărţii, ultimele capitole sunt cele ale durerii trupului şi sufletului, cele ale sacrificiului, de un realism cutremurător. Mihai, chirurgul valoros, soţul atât de iubit şi atât de iubitor face un cancer osos chinuitor, suferinţă peste limitele omeneşti, disperare. Lupta scriitoarei pentru salvarea omului drag, destinul nemilos, ipostaza de adevărată muceniţă, puterea spirituală a unei luptătoare întâlnite rar, asemănătoare celor din exemplarele cupluri din literatura universală. Mărturisirile aduse de doamna Vavila Popovici, cu arta epică de calitate în Albumul cu fotografii se citesc cu interes, relevând nu doar destinul unei perechi ale căror inimi se contopiseră prin iubire, innul şi iangul în atracţia vieţii, ci şi cadrul istoric, politic şi cultural al vremurilor totalitare comuniste. Cartea aceasta de amintiri tratate prin estetica epică rămâne un document de incriminare a palierului distructiv al stalinismului de import. Unitară prin personajele reale, fără nici un fragment de ficţiune, poate fi considerată un adevărat roman existenţial, iar autoarea ei, prin moralitate, iubire, energie, cultură, har şi simţ jusţitiar, o eroină a celei de a doua jumătăţi a veacului douăzeci.

 Ion Georgescu    

 * * *